In amintirea lui

Adu-mi aminte sa-ti cant in fiecare seara
Un imn marunt ce te nedreptateste,
Sa-mbin culorile iambic intr-o vara,
Sa pot sa cant un soare ce-asfinteste.

Adu-mi aminte sa veghez in noapte,
Cand mintea-mi umbla de nebuna printre stele,
Sa-ti construiesc un monument din soapte
Calde, reci, contraste-n sute de cismele.

Adu-mi aminte mai pe seara, sa-ti visez
Ca n-ai sa mori in sumbra vesnicie.
Vei dainui in fiecare vers pe care-asez
A timpului amprenta-n sihastrie.

Dezamagire

Cu ochii goi si suflet inghetat,
Privesc cum viata ma dezbraca
De tot ce mi-am dorit si-am asteptat,
De viitorul liber al trecutului incatusat,
Privesc la orizonturi cum amorul sacru se inneaca.

Nu as putea sa-ti spun de ce mi-e pieptul desfacut,
Iar trupu-mi mi se frange-n mii de dumicati,
Cu oasele ce-n agonii se rup si tes necunoscut,
Durandu-ma si chinuindu-ma-n trecut,
Plouand funingine si astrii blestemati.

Ma dori de fiecare data cand gresesti,
Ma faci sa mor incet, sau sa disper in agonie,
In noptile cand sentimente asupresti,
Cu lungi si imature vorbe parintesti,
Cu etichete sociale prinse-n seaca teorie.

Divergente de opinie

Murit-au muzele-n salvari albastrii
Si-au renascut din propria cenusa,
In rimele cazute-n praful de pe astrii,
Si-n ochi inexpresivi ca de papusa.

Departe-s astrii, ochii nu intrezaresc
Lumina rece in a timpului povara,
Ci fade umbre ce in valuri amortesc,
La orizonturile impletite in ocara.

Murit-au astrii-n prafuri selenare
Si-or sa renasca iar in praf de stele.
Mormantu-mi va-nflori ca floarea de cicoare,
Ca un sirag de diamante si margele.

Muzei mele

Cand noaptea-si tese panza de sperante
Si luna-si oglindeste chipul sau suav si rece
In dulce si subtila alianta
De-amor precar ce-n seculi se petrece,

Cand raze reci ti-alinta chipul tandru,
Ti-as impleti in vis iubire si miracol,
Sa poti zbura-n iluzii dulci de copilandru,
Sa-mi poti schimba acest amar spectacol.

De te-as avea, de m-ai avea in viata sau in moarte,
Doar un minut, doar un moment, doar un sarut,
Ca sa ma dori cu vorbe dulci, desarte,
Ca sa te pot avea intr-un destin pierdut,

Cerneala mi s-ar transforma in manastire,
Iar tocul nu mi s-ar usca de-atata dor
Si coala alba nu s-ar adanci-n dezamagire,
Iubire azi, uitare ieri, peren amor.

Tu, muza mea, tu, visul meu de dor si de cuvinte,
Ridica-mi mainile-nghetate de atata iarna aspra,
Reda-mi lumina ochilor pierduta-n a trecutului morminte,
Iubeste-ma, reda-mi, ridica-ma in inaltimea ta maiastra.

N-as sti vreodata vreun bun al meu sa ti-l sacrific
Pe-altarul tau atat de gol, tarziu si tare,
Nu pot decat amorul sa mi ti-l crucific,
In roua de ambrozie si-n surda binecuvantare.

Crengile vietii

by Kork & Arwen

Iarnă-am trăit,
Vară-am simţit,
Primăvară am sădit
Şi-n toamnă m-am dus.

Mijloc negru ce ma doare,
Timp havuz cu radacina,
Din lumina de la soare
Si-a tristetilor gradina.

Nu stiu sa ma uit in urma,
Totu-i doar perdea si umbre,
Ce originea mi-o curma,
In trecuturile sumbre.

N-as putea privi in fata,
Am uitat sa zbor spre cer.
de atat sublim in viata,
Ma innabus in eter.

Doar prezentu-i clar, cuminte,
Zugravit in iz de toamna,
Cadru aspru in cuvinte,
Ce-n petale ma condamna.

Departarea-i dulce-usoara
Ma imbie sa alerg
Peste toata aceasta toamna,
Tot amarul sa mi-l sterg.

O parte din mine

De-as putea, ti-as da din Rai un vers,
Sa-l porti cu tine-n univers,
Sa-l strangi la piept, apoi sa-l sorbi sublim,
In lumea asta plina de venin.

Ambrozie sa-ti fie-n timpuri de durere,
Si dulce simfonie-n noptile stinghere.
Incet s-auzi cum vantu-n chip de zana,
Te mangaie tinandu-te de mana.

Doar de-as putea sa-ti spun, sa-ti dau, sa-ti cer,
De toate si nimic din viitorul efemer.
Si ce n-as da sa-ti dau un zambet in singuratate,
In dimineti adanci si-n roua de eternitate.

Corespondenta lunii

by Sasha & Arwen

Cum ti-e viata?
Floare albastra
Cum ti-e moartea?
La fereastra
Viata manca chefuieste
Moartea din ochi nu slabeste
Viata rade, plange, doare,
Moartea asteapta la plecare,
Uita visele desarte,
Oglinda vietii e moartea.

Am scris in rime lungi, cuvinte mute
Si flori albastre cu arome de trecut.
Iubiri precare din apusuri rupte
Si lungi suspine-uscate de-un sarut.

Mai fabrici oare dulci himere
Din cantece si talcuri impletite?
Povesti cu diamante-n coliere,
La gura sobei de bunica povestite.

"No communication" - borrowed title

Te aud, ma vezi? Nu ma mai simti,
Asa cum miroseam a toamna buna,
Asa cum ma vedeai cu ochi cu care minti,
Asa cum te stiam dormind pe semiluna.

M-auzi? Vorbesc cu tine amutind cuvinte.
Nu ma mai vezi de cand au inghetat lentile,
De cand alerg prea-ncet printre morminte,
In zori de zi si-n nopti cu amagiri senile.

Alearga, eu alerg. Mai stii sa zbori?
Precum atunci cand ingustai poteci,
Atat de-ncet cum eu te-am invatat sa mori,
Atat de-ncet amorul ti-l inneci.

Canturi de mahala

Hei, cobzar de suprafata,
Cu degete precare canti
La ureche de paiata,
Canti cu sufletul de gheata
Vorbele ce le framanti.

Sezi in piata, jos, pe-o carpa,
Razi nebun de trecatori,
Cobza-ti adevaruri surpa,
Fara lacrimi, fara culpa,
Vise ieftine si-orori.

Doar penibilul te-mbraca,
Intr-o haina calduroasa,
Mincinoasa si opaca,
De onoare te dezbraca,
Sa-si iteasc-a ei hidoasa,

Fata muceda,
Viata ranceda,
Doar invidie,
Tu, perfidie.

Strigoiul

Nu-ti pasa cum se vede ce mainile iti tes in noapte
Si nici nu rumegi prea adanc sau logic ce vorbesti,
Te-astepti ca vantul dulce sa te adore-n soapte,
Probabile si lungi siraguri de legende tineresti,
Traite-n fum albastru de trabucuri, si-n danturi tiganesti.

Te vinzi cam ieftin, ca apoi sa te prefaci ca totu-i bine,
Arunci hangere in a vietii haina cam cu indrazneala,
Plutesti usor si imoral pe nori incerti crescuti in tine,
Hranindu-ti des orgoliul cu teama, sa nu cumva sa pierzi din fala,
Sa nu cumva sa-ti stoarca picaturi de suflet din greseala...

Vei vrea-ntr-o noapte sa te-ntreci cu ingerii-n seraiuri,
Dar fi-vei tu prea mic sa poti s-alergi in viitoruri de lumina.
Si-atunci nici vantul n-o sa-ti mai indese norisorii-n raiuri,
Si nici Fortuna n-o sa-ti cante imnuri triumfale in surdina,
Si nu-ti vei mai intinde plasele de presupuneri la mine in gradina.

Árbol

by Kork & Arwen

Te-am văzut din depărtarea
gândului demult apus,
Ploii dăruind pădurea
calmului de nepătruns.

Am căzut sub ceru-ţi negru,
Ros adânc de amintirea
Celor ce cântau tenebru,
Căutându-ţi iar, iubirea.

Arde-mi frunzele cărunte,
Zboară-mi mintea cea de fum,
Luminează-n miez de munte,
Şerpuind, un tainic drum.

Ceri lumina? Vrei lumina!
Soarele de ti-ar apune
Dupa crengile-ti nebune,
Muzici albe in surdina.

Ceri culoare? Vrei culoare!
Vantu-ti bate-n ganduri tare
Si-ti aduce amar iertare,
Rece, alba in ninsoare.

Ceri iubire? Ia iubire,
Fara sa te impletesti,
Ganduri dulci sa-ti regasesti
In a raiului privire.

Cer iubire, dependenta,
Cand imi cant amorul tandru,
Crud amurg de copilandru
Inventat din complezenta.

Padurete

by Kork & Arwen

Flori de măr în păr ţi-am pus,
Din gutui am stors un must,
Murelor, în vin de-apus,
Dau acum un roşu gust.

Plete blonde-ai despletit
Sa te joci cu glas de toamna,
Dantuind in asfintit,
Danturi albe-n pasi de doamna.

Si sub rodul dulcei brize,
Ce-ai pictat frumos in arte,
S-a culcat un rau cu crize
De poet ce-n vers desparte

Iernile si verile
Toamnele, parerile,
Apele, durerile,
Gandurile, vrerile.

Vis

by Kork & Arwen

Am nins cu frunze, cu petale am nins,
Pe iarba gândurilor noastre,
Cu raze de soare-am plantat necuprins,
Mareea visurilor toarse.

Am ţesut pânză, veşmânt am ţesut,
Domniei albe-a simţurilor noastre
Ca să cuprindă întru neînceput
Deplin, a sufletelor oaste.

Si tot visez c-ai sa mai vii,
Cu zambet dulce stins in ceturi,
Cu-amoruri repezi prinse-n fluvii
De adanci si-nvolburate dimineturi.

A tot plouat cu ceata-n dealuri
Ce-a coborat incet peste catun,
Lasand in urma-i fum si daruri
Din chiciuri, inodor tutun.

Acum isi tese peste glie
Cu panze lucii de-amintiri,
Anevoioasa simfonie
In vorbe dulci cuprinse-n povestiri.

Doar un paianjen deranjat de viata,
Gesticuleaza furios din picioruse.
Jucand amar intr-un spectacol de paiata,
Cu ale toamnei mendre jucause.

Criticilor lui - tribut Adrian Paunescu

Mi-e dulce-amar-haios de tine,
De stilul clasic al minciunilor in proza,
De ganduri amagite-n odioase crime,
De furturi de cuvinte-n ritmuri de psihoza.

Hai, vino-ncet si urma-mi calc-amar,
Ucide-mi pasii calm, cu al tau nume,
Arata-te-n splendorile de ieftin var
Si striga tare sa vuiasc-o lume:

Ca esti mai bun, mai drept, mai talentat,
Iar eu un scribe amarat, de timp uitat.

Astrul cetii

by Kork & Arwen

Printre crengi de nevorbire,
Te-am văzut înmugurind,
Soarelui dator fiind,
Să îţi fac acum vorbire:

Timpului i-am dat culoare
Din paleta-mi de tenor
Şi-l opresc din al său zbor
Prin nuanţe de paloare.

Ţi-am ţesut din lut şi rouă
Pe-oglindă de cer senin,
Mantie de boltă nouă,
Să-mi zâmbeşti iar, opalin.

Pictor bland de primavara,
Cand pe panza-mi zugravesti,
Curcubee-n flori de tara,
Te-as ruga ca sa-mi gasesti

Mici bucati de suflet tandru,
Sa-mi culeg de jos grabit
Lacrimi dulci de copilandru,
In amoruri inrobit.

Sa-mi pictezi in noapte-un suflet,
Iar apoi sa-mi dai in dar,
Sentimente-n miez de cuget
In al vietii calendar.

Iar cand uit sa fiu fiinta,
Mai adu-mi copaci de toamna,
Sa-mi cladeasc-o constiinta,
Ca o torta ce ma-ndeamna

Sa iubesc, sa uit, sa iert,
Sa ador, sa zbor sa-i scriu,
Sa ma-ntorc ieri in desert,
Azi sa nu-mi fie pustiu.

Anomalii

Doua migdale-amare-ai spus, stapane?
Aroma sa le simt in zori de primavara,
Cu raze calde-aruncate-n lanuri de secara
Si umbre de salvari albastri de cadane.

Si doua mure-mi daruiesti in prag de noapte?
Ca doua lacuri mari de vesnicie,
Sapate-adanc in munti de sihastrie,
Sinistre aventuri rostite-n soapte.

Ah, fantomele pe care le saruti, stapane,
Sunt amintiri perene in a timpului rutina,
Ce dantuiesc pe-un corp de balerina,
Iluziile lungi si dulci sa le farame.

O muza mi-a soptit sa te seduc diseara,
Alta mi-a spus sa zbor departe-n vant,
Sa ard, sa fug, sa reneg lent un legamant,
Sa poposesc pe tocul vechi uitat in calimara.

Catusele de mi le prinzi de-ncheietura,
Suprimi si nasti tagada si dorinta,
Implori toti zeii in a ta credinta,
Sa-ti faca-n dar a inimii armura.

Mimozele nu-mi plac deloc, stapane,
Dar ai putea ca sa ma dori in dor de seara,
Sa poposesti mai des in calimara,
Cu gusturi dulci de mure si alune.

Sarutul tau, in schimb, i-al meu pe viata,
Iar inapoi sa-l ceri nu-ti este-ngaduit,
El arde-acum pe buze ca un foc mocnit,
Pe buzele cadanei ca un sloi de gheata.

Sa te seduc? Nu pot. Sa ma seduci? Nu stii.
Sa te-mpletesc cu-al meu destin stingher?
Te-ai face scrum prea repede-n eter,
Contur incert de zambet de copii!

Rapsodia fugii

by Kork & Arwen

Când pun soarele în praştie,
Zboară chiciura de vrăbii,
De pe-a drumului copastie,
Înspre abur de corăbii.

Nourii, de frig se-adună,
Nelăsându-şi nici un fulger
Să se uite după lună,
Cum o fur-acum un înger.

Scurt e timpul, şi e rece,
Sticlă-i aerul pe piele,
În ciulini şi prin nuiele,
Ne-om întrece.

Si cand torci cu fire rupte
In apusuri visatoare,
Ploaia vine sa-si sarute
Patima cuceritoare.

Un paianjen doarme-n trestii,
Fara sa se-ngrijoreze
Care-anume dintre bestii
panza o sai-o-ntremeze?

Toamna, fugi ca vine iarna
Peste dealurile coapte,
Sa se-asterne-n toata larma
Cu Craciun in miez de noapte.

Muzei mele

M-am tot cernut in ploaie de durere si ispite
Si te-am tot alungat pe drumuri lungi si-obscure.
Si m-as tot ninge-n asternuturi adormite
De-as sti ca m-ai dori in patimi imature.

Te scurge-n rauri, vino, canta-ti calimara-n minte
Si nu-ti lua zborul inca, mai ramai in flori de tus,
Ca sa te darui unui vis in forma de cuvinte,
Sau unui copilandru-ascuns in ursuleti de plus.

De m-ati pierdut in stanca timpului trecut de-o viata,
Iar drumul inapoi n-oi mai gasi vreodata-n veci,
Avea-ve-ti versul sur si dulce-n lacrima de gheata,
Precum un felinar ce palpaie pe drumuri si poteci.

Sa nu ma dati prea ieftin, in piete la taraba
Si nu ma dati oricui, ca sa ma urce-n stele.
Pastrati-ma in inimi si-n minti ca pe-o podoaba,
Un mic graunte-n univers de peruzele.

Am sa ma darui tie, zeu nebun, in fiecare clipa
Caci ma ridici si ma cobori, cu aripi mari, perene,
Imi arzi grumazul si fiinta-n pripa,
Cu aprige iubiri, cu soapte si trairi eterne.

De n-ai fi tu, de parte muiereasca sau ca mandru domn,
N-as sti ce sunt, n-ai sti ce-ti cant,
As scrie mut si-as misuna in ranced somn,
Mi-as ingropa idilele si vorba-n funduri de pamant.

Iti multumesc ca ma iubesti, urasti, alungi, ma-ntorci,
Ca pe fuiorul ce bunica-l manuia-n trecuturi de copil,
Iti multumesc ca-adanc in nopti cuvinte lungi imi storci,
Ca sa te pot iubi in versuri lungi de batranel senil.

Toamna cruda

Si inca n-am murit de foamea de a te avea
In curcubee de culori si-n ploaie de parfum,
Ca pasarea ce nu va mai renaste-n scrum,
De-atata teama prinsa-n saci de catifea.

Imprastie-mi covoare ruginii de frunze ude
Ca sa-nteleg bataia vantului cu iz de mare,
Sa pot sa te respir in fiecare floare
Care-a murit jilav in atmosfere crude.

De-ai vrea, eu te-as urma in cripta cenusie,
Cu aripile stranse si satule de banal,
Murind incet, cu calm, aproape masinal
Si-n ganduri lungi, albastre scrise-n vesnicie.

Promit

De ce alergi intre detalii ieftine si dulci,
Cu lacrimi false si-amagiri in coji de nuci?
De ce ma dori cand ma arunci in sus spre cer,
Agale, asteptand miresme din eter?

Am sa te fac sa plangi cu lacrimi mute
De-atatea vise, cararui si vieti pierdute.
Dureri si amintiri lasate-n albe lacrimi
De-atatea nopti de agonie si de patimi.

Am sa te chinui ca pe un Sisif minuscul
Cu stropi de suflet ce se mistuie-n crepuscul,
Am sa te-ntorc din drumuri, din eternitate,
Cu-albastre sentimente frematate-n soapte.

N-am sa te las sa mori fara sa mor si eu,
Dar nici sa vietuiesti in vicii de ateu
N-am sa-ti permit.
Caci soapte ce-ai primit,
Sunt inimi ce-am iubit.
Acum ca ai plecat
Tinandu-mi sufletul cel sfartecat,
Deschis spre univers,
Si sters de-al vietii mers.
Caci timpul nu-i peren,
Ci doar ca un refren,
Pe care-l tot repeti,
Cand dragostea-o-nveti.

Obssessive Possession

Drive me, with your gifted heart,
Lead my brutish instincts,
where the moon rises above the wordly riot.
Caress my multiple pains
with venom whispers caught in shades,
so I can reach into the world`s exigency.

Answer me when I am talking to you.
Why are you blind, what made you deaf to me?
Why can`t you smell my screams?
My own poison spreads, killing myself.
In this way I`ll take you with me,
so you won`t belong to anyone but me!

Depresie

Pe strada ninge-n toamna timpurie
Si rosu crud se-asterne peste sentimente,
In dulce cant si-amara sihastrie
Si aprige dureri de spasme violente.

Tentatii dulci se scurg din felinare,
Lasciv privind in tolba mea saraca
De sentimente ce-n trecut crucificate,
S-au stins precar in noaptea ce ma-mbraca.

Trecut stingher ce-mi suieri dulce-amar,
Intoarce-te si schimbat-ti trena cenusie
In nopti albastre fara de cosmar,
Lumina dulce-n neagra vesnicie.

Trecut acoperit

Tu stii de cate ori ma dori in fiecare clipa?
Nu stii! De-ai sti, nu alunga durerea-n pripa,
Desi cunosti ca ma hranesc din agonii
Atunci cand ma transformi in aprige stihii.

...As vrea sa-ti dau, sau nu ti-as da deloc
Suras sau raza de durere si noroc.
Cand intri calm far` de tagada si pacat
In sufletul meu muced, curcubeu stricat.

Ti-e frica? Mie nu. Si tare-as vrea,
Sa te-mpletesc pe-o acadea
De ganduri mute si cuvinte stravezii,
O acadea de vise pentru doi copii.

La revedere

As vrea sa pleci, fara sa uiti ca ai uitat de mine
Si-as vrea sa stii tot ce-ai stiut ca de uitare tine.
Privesti trecutul, parca n-ai fi inteles atunci,
Ca din iubire cresc si-nmuguresc doar ape-adanci.

Iti place valul lin sau tumultos, de suprafata,
Ce trece repede prin a ta viata, fara de povata,
Te-ncanta doar seninul ce-i facil sau lesne de-nteles,
Alergi, te-ascunzi, omiti, eviti si renegi al meu vers.

De ce te temi si te ascunzi de adevarurile crunte,
Rostite lin, cu soapte putrezite din morminte,
Pe care vantul suierat ti le-a facut cadou de timpuriu
Sa-ti dea un sfat dulceag de viitorul plumburiu?

Ti-e mierea dulce acum amara, iar vorba ti-e ocara,
Te-mpotrivesti sa vezi ce clar iti sade-n verde crud de primavara.
Te dor si nervii, iti sunt uzi si-ntinsi in calimara,
Caci viata nu e tot ce-ti place, sau ce-ai vrea tu intr-o doara.

Ce bine-mi pare! Ce mult ma bucur c-ai descoperit esente!
Credeai c-ai sa seduci normalul vietii cu demente
De dimineti uitate neglijent in rest de Cabernet,
Credeai c-ai sa ma pacalesti lasandu-ti fracul amanet?

Acum alearga catre zarile ce muced le-ai tot zugravit,
Iar peste ani de scoarte, mucegaiuri, dame ce te-au preaslavit,
Sa nu te-ntorci, sa nu alergi si sa nu plangi cu suflet istovit
Sa nu doresti trecutul cald si bland, de silueta ta sinistra vaduvit.

Pentru putini

1997 - niciodata nimic nu este suficient de mult, sau suficient de putin; suficient de tare, sau suficient de incet;

Am cautat iubirea ca pe-o cetate sfanta,
ca pe un cer de cantec in lumea de dureri.
Am dat navala-n viata spre tot ce ochiu-ncanta.
Si-am intalnit durerea. Dar cerul nicaieri.

Am cautat iubirea ca patrie voioasa,
ca pe-un pamant edenic de pace troienit,
sa spun odata clipei: "Ramai, esti prea frumoasa!"
Si-am strabatut pamantul, dar pace n-am gasit.

Am cautat iubirea ca pe un cer al firii.
Si-am vrut sa-i ies in cale cu ramuri de finic,
sa sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Si-am spart in tandari cupa, caci n-am gasit nimic.

Am cautat zadarnic. Dar intr-o primavara,
am intalnit in cale deodata un drumet.
Pe umerii sai trudnici purta o grea povara,
o sarcina de zdrente si cioburi fara pret.

Trecea pe-o cararuie intampinand batjocuri,
lasand sa-i rupa cainii din haina cate-un fald.
Urca pe colti de stanca. Si-n urma lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sange cald.

Si totusi in privire avea un cer de taina
cum n-am vazut in lume in ochii nimanui.
Si-am vrut sa-i smulg povara. Dar am cazut cu spaima,
caci mult mai grea ca plumbul era povara lui.

M-am ridicat degraba si l-am ajuns din urma
sa aflu ce comoara in sarcina a strans.
Dar am simtit ca viata ca de-un prapad se curma,
cand am privit prin zdrente cutremurat de plans.

Caci se vedea-n povara un clocot ca de cloaca,
un colcait de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar si putred in lumea asta-ntreaga
vuia strivind grumazul sarmanei lui fapturi.


-Dar unde duci, straine, povara ta ciudata,
povara de osanda sub care-atat te-apleci?
am întrebat drumetul. Si El mi-a spus in soapta:
-Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci...


-Dar tu, vorbi strainul, urcand incet privirea,
dar tu pe cine cauti innourat si crunt?
-Eu, am soptit in sila, eu cautam iubirea...
-Iubirea? fu raspunsul strainului. Eu sunt...

Dansul sufletului

- Bonjour! Te-ai si intors? Deja?
- Am vrut sa te cuprind in margine de stea
Sa-ti spun ca mi-ai lipsit in razele de luna
- Nu-mi spune, vino, sa mergem impreuna!

- Dar unde mergi? Apusul s-a racit de ieri.
Doi cuci, ce suntem, in abur de trecut, stingheri.
- Hai vino mai aproape, sa te simt, sa te sarut.
Cu vorbe dulci... si pasi... si ingeri din trecut

-Nu stiu de am sa viu, sau poate c-am sa ma indur
Te vreau, ba nu, sau da, cu corpul imprejur
M-ai ingropat, m-ai dat, te-am ingropat
Cu lacrimi mute si sufletul uitat.

Toamna

In frunze-adorm sa-i simt aroma,
Probabil c-am sa stau asa cu genele-ngropate
Ca sa topesc mormanul alb de inimi inghetate
Si sa iubesc profund a iadului fantoma.

E umed totul si usor sinistru,
A toamnei trena s-o sarut ma-nvata,
Cu vorbe dulci si soapte de povata,
Sa conturez o viata-n praf de astru.

Un ultim vers si o silaba amaruie
Sa-mi staruie etern pe centru de pupila,
Apoi sa suiere-o alegorie dificila,
Si sa ma-ntoarca pe a vietii cararuie.

Vibratii

Miroase-a rosu putred in camara,
A visine si toamna timpurie
Care-a venit asa, ca intr-o doara
Cu-arome lungi de prefacatorie.

Te uiti in dreapta si observi o simfonie,
Ce-ti face ochiul sa auda-n ode
Petale si stamine prinse in alegorie
De vorbe dulci si-arhitectura de pagode.

Si am sa-ti cad pe piele precum razele de soare
Fara sa simti de ce, sau sa-ntelegi de unde.
Ai sa mirosi vedenii si-ai sa vezi cu-nfrigurare
Amare siluete tremurande.

N-ai inteles nimic si niciodata n-ai vibrat
La sunete si nuante-n ochii verii.
Si nici n-ai sa-ntelegi obrazu-mpurpurat
De lungi extreme in crepusculul caderii.

Nu stii sa zbori, nici aripi n-ai avut vreodata
Sa stii ce gust sa simti in libertate.
Sa te hranesti din panica abandonata
In putrede morminte de invidii condensate.

Nu vei gasi vreo ratiune in extreme dulci
Si nici vibratii in deseuri de finante.
Nici n-ai sa stii sa vezi mai mult, decat un balci
Din fiare vechi si goluri de sperante.

Hai fugi, alearga catre orizont de suprafata
Si prinde-ti gandurile-n scurgeri de lumesc.
Te roaga in zadar de scopuri mici, paiata!
Si-uita de taramul selenar cu ingeri ce-nfloresc.

Am sa raman aici, calare pe-o sperant-albastra,
Nascut-amar si-obscur din mortaciuni si crini.
Cu ochi senini si flori de gheata la fereastra
Si farmec fad, si-arome de trecut senil.

1st day @ work

Huge office, not that I complain about it, brand new computer, old mouse, keyboard and display. Friendly people, funky desk mate, and above all... super hot boss. Everytime he passes by me, he inflicts me with the "stay away" feeling. Not that I would have had any intentions, it`s just a feeling of mine.

So, starting this morning I`ve been a busy bee... computer customize - checked! Software installed - check! Helping colleagues - check! Getting a lil` bored - check! And finally, being awfully hungry - check! I feel like eating a whole cow, all on my own. I could eat the whole China... And all I can think of is Daniel being in a restaurant right now. Life sucks and then you die.

My mind is empty. No food... no philosophy, no Decartes for today. So I can`t think, therefore, I don`t exist.

THIS is how I see people around me.