Toamna

In frunze-adorm sa-i simt aroma,
Probabil c-am sa stau asa cu genele-ngropate
Ca sa topesc mormanul alb de inimi inghetate
Si sa iubesc profund a iadului fantoma.

E umed totul si usor sinistru,
A toamnei trena s-o sarut ma-nvata,
Cu vorbe dulci si soapte de povata,
Sa conturez o viata-n praf de astru.

Un ultim vers si o silaba amaruie
Sa-mi staruie etern pe centru de pupila,
Apoi sa suiere-o alegorie dificila,
Si sa ma-ntoarca pe a vietii cararuie.