luni, 8 decembrie 2008

Reverence to Life

If one hits you and knocks you down, you stand up, if you can, but never fight back. Otherwise the cicle of violence will not be broken, and it will be taken far into the future, till the human kind finds no healing for their inner poisons.

Absolute.

marți, 25 noiembrie 2008

Ramnovele

De cand ma stiu mi-am dorit sa ma fac regizor. Regizorii de telenovele sunt cei mai fericiti. De ce? Pai e foarte foarte simplu: telenovelele au succes, ele nasc prossstiuni discrete de obsesie a puterii in cele mai secrete colturi de universuri psihotce... muuuuulti nebuni pe lumea asta.
Si-am zis sa ma apuc sa fac o telenovela... alea cu sudamericani sunt deja expirate, fumate... asa ca m-am gandit sa iau 3 doalri la mine sa inchiriez 5 mp in Togo si sa filmez acolo... un rinocer care se combina cu o pantera nascuta talent, imbatranita speranta.
Folosindu-ma de actori negri cu nume ciudate nici n-o sa se prinda nimeni ca realitatea cruda este sub scenariul infect... de fapt scenariul are rolul umil si de bun simt sa ascunda, repare si sa ridice reputatii pretioase pierdute in urma razboaielor dintre spitalele de nebuni.
Daca guvernul togolez mi-ar refuza propunerea tentanta, cred ca m-as combina la o telenovela porno, telenovela asiatica, creionata frumos in decoruri de bambus, cu ursuleti panda si ... daca stau bine sa ma gandesc, m-ar costa o nimica toata: 4 centi pe luna de filmare. As putea turna un serial cu 50 de serii a cate 40 de episoade si-as bate la cur orice soap-opera de cariera respectabila. Iar daca ursul panda ar presta cu ochisorii mici si blanzi pe placul beneficiarilor... probabil c-as scoate si ceva bani.

Auziti? Da` nu e mai bine sa fac un concurs de spermatozoizi? Cu 2 variante ajutatoare... ca pe ram sa moara cici e la moda zilei: suna un prieten si intreaba publicul. Culmea... ai fi surprins sa capeti raspunsul corect din partea publicului... majoritar .

Pana la urma care spermatozoid a ajuns primul? Cred ca cel care s-a intalnit cu un acarian necrofil... care tot mergand prin cimitire de amintiri a dat peste fecalele unei relatii moarte si-a- nceput sa scarmene cu o curiozitate morbida poate-poate o sa se loveasca de vreun argument care sa-i readuca erectia... dar deh... n-a fost sa fie!!

Autocritica

Hai sa-ti cant o dulce amintire
Despre trecut, prezent si viitor,
Sa-ti regasesti cuvinte si-armonie,
Sa uiti usor de sihastrie,
Sa poti sa te desprinzi in zbor.

Pe coala alba ce ti-ai asternut in fata,
Inghetul iti sugruma azi cuvantul.
Nu stii sa sufli sau sa ceri povata
Si nici sa te compatimesti, paiata,
Trecutul tau te spulbera ca vantul.

Cenusa ta nu-i calimara, nici cerneala,
Nici crivatul nu vrea s-o fure.
Alergi si cauti in trecut rivala,
In ura, agonie, cruda fala,
Si uiti sa cerni cuvintele obscure.

Ridica tocu-nsangerat de vreme
Si-asterne iar frumoase simtaminte,
Inchide-n vers tentatii vechi, perene,
Prefa-le-n ape dulci, viclene,
Ingroapa-ti teama-n sute de morminte.

Nicicand n-ai sa mai poti rani,
Petala ce ti-ai ingropat departe.
Decat in rime lungi sa scrii
De zambet si de ochi puri de copii,
Ridica tocul, scribe, fugi de moarte.

Retard eminescian

Hai sa-ti impletesc in priviri
dulci-albastre-suave amintiri,
sa-ti cant, sa-ti rad a fericire,
sa-ti conturez pe buze implinire.

Ti-e teama de-ai amorului fiori,
in care tot mustesti singuratati si zori,
inlantuind miracole si cast,
ce-ti izvorasc soptind a fast.

Imagineaza-ma in rauri si suvoaie argintii,
ce rar itesc in curcubeuri vii
si nori albastri de-armonie
pe un crampei de bucurie.

Ma iarta, dar, de mi-e atat de teama
sa nu patrund in efemera faima
de om-neom ce-si trage slab tristete
din scoarte acre si povete.

Mi-e frica si amar de suferinta,
a mea, a ta si-a lui, de nazuinta
si de blesteme aruncate in stihii,
de oful tau si-ale trecutului stafii.

Nu stiu sa-ti spun mai bine-acum
ce mult as vrea, cat timp, cat drum
de strabatut ar fi. Dar stiu ca mor
incet si lent de tine si de-al tau fior.

Nu ma pricep sa strig mai tare,
sa chem intregul cor de ingeri si chitare,
sa-ti spuna ei si sa-ti arunce-n zare
ghirlande stravezii de ganduri clare.

Imperfect

Citeste-mi pacatul ca pe-o virtute
Si-mpleteste-l cu ura ce-o simti,
Amestec-apoi 3 stele pierdute
Si scrie-mi un stih in care minti:

Ca m-ai iubit, ca vei iubi mereu,
Ca ti-am fost inger, demon, vis,
C-ai sa ma regasesti in tril de ateneu,
Si-ai sa iubesti postura de proscris.

Nicicand eu nu voi sangera atat cat n-am
Nicicand n-am sa ma mai ridic la rang de sfant.
Sunt doar un vis incest in miez de hram,
Sunt doar un starv trandav far` de cuvant.

Eu aripi ca sa zbor nu am avut,
Nu stiu decat sa tavalesc iubiri,
In foc sa mistui pulberi din trecut,
Sa ma hranesc stupid si inutil cu amintiri.

Alfa si Omega

Te-ai gandit vreodata,
ganduri ceva mai consistente...
decat hartia creponata?
Ai contopit in tine,
iubiri, amar, venin, orgolii si uri,
sa simti pe limba veninul
unei grotesti picturi,
pe care-o vezi intr-o oglinda,
incepand de la tine insuti,
pana la ultima grinda
a celei mai neinsemnate fapturi?

Bufon al lumii proiectate
de tine, tot in tine,
te crezi tu oare
vreo Mafalda, galanta,
isteata si in stele cititoare,
ca sa ghicesti al omului soroc?

Dar deh... nu pot sa neg,
C-ador al eului intreg
ce-l regasesc in aroganta ta...
Cu timpul poate, am sa inteleg
acea proiectie pe care-o vezi
in tine doar, caci restul lumii
Ii pustiu de ea...

Batranete si singuratate

Doar in cazul in care uiti, dar nu numai atunci, fiecare zi din viata are rolul de a-ti aminti ca momentele care se scurg chiar si acum, in timp ce scriu aceste cuvinte, au pretul lor, pe care-l platesti amarnic de cu dobanda in viitorul incert al sfarsitului de viata.
Ironia sortii este ca fiecare individ joaca un rol dezamagitor pt. o persoana din viata sa, urmand ca la randul lui, acest individ sa fie dezamagit la randul sau. Existam pt. ca viata vrea sa ne demonstreze cate ceva la fiecare, ceva din care teoretic, ar trebui sa invatam, iar in egala masura, pretul invataturii, consta in rolul nostru de a-i face pe altii sa inteleaga.

Cat de stupid... pana una alta aflam ca tot noi pe noi ne invatam ce inseamna sa evoluezi, raportand la infinit, generatie dupa generatie, oglinda dupa oglinzi, puse fata in fata pentru a reda o infinitate de planuri, asa cum exista o infinitate de ganduri, idei, orizonturi posibile sau fictive catre care ne intindem degetele...

Elfii nu au degete de intins, dar in negurile vremurilor risca sa invete sa regrete de la oameni.

Unicitatea lucrurilor este data, probabil, de relativitate. Simplitatea lor e complexitate si viceversa.

Cum armurile ii ruginisera in meditatiile interminabile pana in zorile duskului, realizase ca Innadril cunostea pe propria sa infatisare, eternul curent al comercializarii. Nimic sacru, templele fusesera devastate de venetici bezmetici si docti in a moraliza elderii. Asa ca se ridicase de langa Copacul Mama si pornise in cautarea unor fantasme uitate pe un fund de ocean. Unicornii murisera in bataliile pentru suprematie ale zonelor iar entii se retrasesera undeva, in vai indepartate, in vietile lor.
Crafterii isi uitasera mestesugurile iar shillien elderii devenisera niste fete corupte si impasibile la nimicul care devasta ceea ce fusese odata, demult o cetate sfanta a principiilor. Frunze ruginii i se prelingeau pe langa obrajii transparenti. O intalnise acum cateva zile pe orca nebuna... se ocolisera reciproc, deoarece nu-si doreau vreun conflict in astfel de momente de cumpana. In momentele de pace dintre ele doua lumea ruginea in esenta si-si uniformiza fondurile, fara vreo forma, fara vreun continut. Se incetineau reciproc. Zeita apelor uscase toate fantanile, iar Pa`agrio impietrise in sufletul orcai...
Ridica-te, Shillien cel argonat si binecuvanteaza rasele cu un razboi... poate in felul acesta aliantele nu vor fi sterse in totalitate de un vid sec si lipsit de istorie.

Cultul disocierii

Dintre firele de iarba niciodata nu vor rasari diamante, la fel cum dintr-o dominatie conflictuala nu vor ramane prea multi lideri in picioare. Daca poti face o disociere prin asociere, atunci valoarea antonimica, strict legata de pretentiile Acadaemiei Romane, isi pierde sensul din punct de vedere filosofic, semantic si isi prinde inteleptii in flagrant delict.
Gloria lui Pa`agrio aduce cu sine asocierea, iar la inceputurile lumii, cand acesta si-a inzestrat discipolii cu prostie cat cuprinde, dar cu o robustete fizica demna de invidiat, nu s-a gandit catusi de putin la viitor sau la consecinte, inlaturand definitiv din ipoteza sa unicitatea fiecarui caracter.
Pa`agrio a fost un aliat perfect, a construit aliante perfecte. Supusii sai insa, in zarile obscure ale viitorului prezent, s-au lovit de boli si furii, singuratati si impotente care aduc orice orc normal in pragul nebuniei.

Castelul Innadril fusese sub asediu mai bine de 4-5 luni, or rosturile sale, care-l legau de semintia lui Pa`agrio erau periclitate. Neamul orcesc isi pierdea capacitatea de a intelege, odata cu ea si ratiunile unei vieti cursive. Stelele intunecate incetosau privirele warcryer-ilor, ei nu mai puteau citi viitorul, iar fara ei, overlorzii nu mai stiau sa faca aliante. Pa`agrio disparea lent din semintia lor, in timp ce Innadril, crezand ca infloreste, era din ce in ce mai innegurat. Isi mutasera ghilda in Aden, care avea o stralucire mult prea superficiala, arata precum un inel elfesc, pus pe manuta unui copilas de dwarf in timp ce spargea mithril ore in hrubele Moriei. Lumea se schimbase fara ca cineva sa simta acest lucru, iar vanturile lui Miazanoapte fluturau drapelele gresite pe meterezele celor care preuasera aceasta lume si-o adusesera la picioarele fiicei lui Shillien.
Razboaiele reci pustiisera clanurile marete ale vremurilor demult uitate, lorzii nesocoteau onoarea cavalerilor, corectitudinea si curatenia, intesand pe piepturile adeptilor decoratii si premii, aruncate precum niste artificii menite sa te orbeasca, pentru a nu vedea mocirla care zace sub cetatile altadata pline de fala.

Timp de 3 saptamani se trezea plina de sudoare din acelasi vis, cu mana gigantica a lui Shillien cel arogant, raspandind fulgere albastrui si dantele intunecate. ba chiar remarcase ca, intr-un din zile, isi uitase fisturile undeva in trecut, caci niciodata nu se gandise ca va trebui sa priveasca la lumea ei cum se prabuseste in poala celor care aruncasera blestemele si bolile asupra neamului ei, zambind siret si arborand un drapel alb intentiilor bune cu care le-au fost pavate spiritele.
Pe masura ce astepta sa-i rasara iarasi amulte pretioase din iarba acum uscata, avea sa realizeze ca Pa`agrio traia in fiecare din ei... dar ca nu Lui ii statea in putere sa se trezeasca, ci lor... aducandu-si aminte de onoare, demnitate si consideratie.

Breakable limits of friendship

In momentul in care privesti intr-un orb, trebuie sa fii incredintat ca ceea ce faci este departe de limitele discretiei. Elfii nu se prea uita in orb-uri, ei au lumea lor precum un club privat cu circuit inchis, lume in care interactioneaza, iubesc, adora, domina si sunt dominati, accepta si trec cu vederea, chiar daca aceste lucruri sunt total invizibile pentru lumea superficiala a oamenilor.
Elfii nu au nume, nu au nevoie de nume, ei se simt, isi intuiesc dorintele si-si daruiesc candoarea. Statutul de elder ii invata ce este daruirea, onoarea si detasarea. Uimirea pe care o traiesc pana atunci in ceea ce-i priveste pe oameni si firile lor duale inceteaza. Nu au puterea sa urasca... ci doar sa iubeasca si sa ierte.
Oamenii sunt tineri, nu stiu a cerceta in suflete, nu stiu a iubi cu mintea si cu sufletul. Ei iubesc cu trupul si cu varful degetelor, crezand ca senzatiile incep in varful limbii si se termina odata cu mainile. Oamenii mint, cu ochi frumosi care nu stiu sa fie oglinzi... oamenilor nu le prea plac elderii, caci ei sunt oglinzi crude ale interiorului, nu-ti arata niciodata ce vrei sa vezi, ci exact ceea ce nu vrei sa vezi din tine. Exista poate un neam binecuvantat cu viata lunga, de vita nobila, veche, care mai stie despre caile legilor din vechime. Si ei sunt oglinzi, dar sunt atat de rari, caci doua oglinzi puse fata in fata te duc intr-o multitudine de posibilitati.
Tu ce esti? Elf sau om-oglinda? Eu sunt elf... tie ti-e frica sa te uiti la mine?

Dilema zilei: banii sau viata?

Pentru mine nu este o dilema, n-a fost niciodata, stiu cu siguranta ce aleg. In fond si la urma urmei niciodata nu mi-a tinut mancarea de foame. Pe masura ce inaintez in viata, descopar aceasta certitudine depasind cu mult pragul de 100%. Gasesc satisfactie in lucruri simple si calde, imi repugna reusita financiara, faima si cochilia aceea stravezie de goddess care-mi este alocata, alaturi tronand mandre pupincurismele si falsul.
Sunt atat de putini oameni care spun ceea ce gandesc, iar procentul celor care au demnitatea sa asculte si sa multumeasca este si mai mic. Incep sa-mi pun probleme serioase legate de felul personal de a gandi... sunt cam cu susul in jos... si cam scuip contra vantului. Acum ramane de vazut cam cat ma vor tine reflexele sa ma feresc de revers.

High and mighty alone we are kings
Whirlwinds of fire we ride
Providence brought us the crown and the ring
Covered with blood and our pride


May Gods watch upon our misery!

Innadril Castle

Castelul Innadril... privesc marginea galbena a biroului, dau boxele ceva mai tare astfel incat sa rasune toata incaperea. Noroc ca si sefu` asculta cam acelasi gen de muzica... m-as baga sa cresc orca, dar de putin timp incoace nu prea mai am vreo tragere de inima. Las` ca ma sui in trunul castelului din nou, il rog pe Antharas sa ma incuie acolo, il cheama pe Valakas sa ma pazeasca. Asta cam ca o autoflagelare . In felul asta, poate, va invata lumea sa lupte in party-uri organizate, sa vina sa ma scoata de-acolo.

Orca se creste greu!! Desi este inconjurata de tot soiul de caractere, neamul Urukhai este dificil, arogant, razboinic si expansiv. Isi parjoleste pana si propriile teritorii . Un warsmith i-a zis-o la un moment dat, fara sa-si dea seama ca, orca asta prefera sa-si inghita propriul sange, decat sa-l arate scurgandu-se printre buzele verzi, asprite de prafurile din Dragon Valley. Zilele trec greu pentru orca.. Si asa este privita cu reticenta, putini sunt cei ce-i cunosc tehnicile de lupta... si, si mai putini se ingrijoreaza de prezenta ei. In general, majoritatea prefera sa rada de dansurile ei ciudate, de plansul ei ca un urlet patetic de hiena ragusita, sau de felul in care armurile ii pleznesc pe pectorali si pe bicepsi, cum pantalonii i se desira pe croitori... Deja aspectul nu o mai deranja, religia ei fusese razboiul si arta close combatului.

Acum statea sub un copac, in fata castelului pe langa care crescuse, care o veghease pe toata perioada nazbatiilor orcesti, rabufnirilor de orgoliu, satelor parjolite de dusmani fara mila, de camarazi de arme arsi si infipti in tepuse precum niste rugi negrii si putrezi... Era copacul sub care statuse ani de zile, uitandu-se inapoi cu nostalgie la castelul acela frumos si pustiit de ea, undeva in urma campaniilor ei de formare. Numai ca de data asta nu mai parea atat de pustiu... Zidurile gri, mucegaite sub ploile grele ale erelor razboaielor elfesti acum erau verzi, cu floricele dezgustatoare rasarind dintre pietrele aleii centrale... Portile nu mai erau inchise si bine pazite, chiar si impotriva ei, ci larg deschise, fara temeri, fara oprelisti. Niciodata, in confruntarile ei nu avusese vreun vrasmas care sa lase garda atat de jos... "si daca-i o capcana?" se gandi in timp ce inainta sovaielnic, cu fisturile usor deasupra soldurilor dezgolite.

In curtea de dupa poarta se jucau fluturasi ca de cuartz deasupra smocurilor de iarba de un verde albastrui... din centrul fantanii se zarea o statuie ca o mana enorma, cu un deget ridicat din care tasneau fuioare de fulgere catre inaltul cerului. Potecile erau garnisite de modele din dark mithril si felinare cu lumini albastrui.

Porni contrariata, insotita de Spiritulul Lupului catre castel, leganandu-si fisturile pe langa oblici, clatinand usor din cap, fara sa constientizeze ca undeva, in spate, copilariile ei, razboaiele ei, campaniile si parjolurile erau estompate de o maturitate egoista si exapansiva... Se intoarse si privi in trecut cu manie: un warsmith i-o spusese fara sa constientizeze ca orca niciodata nu va varsa o lacrima invazul lumii.