Muzei mele

M-am tot cernut in ploaie de durere si ispite
Si te-am tot alungat pe drumuri lungi si-obscure.
Si m-as tot ninge-n asternuturi adormite
De-as sti ca m-ai dori in patimi imature.

Te scurge-n rauri, vino, canta-ti calimara-n minte
Si nu-ti lua zborul inca, mai ramai in flori de tus,
Ca sa te darui unui vis in forma de cuvinte,
Sau unui copilandru-ascuns in ursuleti de plus.

De m-ati pierdut in stanca timpului trecut de-o viata,
Iar drumul inapoi n-oi mai gasi vreodata-n veci,
Avea-ve-ti versul sur si dulce-n lacrima de gheata,
Precum un felinar ce palpaie pe drumuri si poteci.

Sa nu ma dati prea ieftin, in piete la taraba
Si nu ma dati oricui, ca sa ma urce-n stele.
Pastrati-ma in inimi si-n minti ca pe-o podoaba,
Un mic graunte-n univers de peruzele.

Am sa ma darui tie, zeu nebun, in fiecare clipa
Caci ma ridici si ma cobori, cu aripi mari, perene,
Imi arzi grumazul si fiinta-n pripa,
Cu aprige iubiri, cu soapte si trairi eterne.

De n-ai fi tu, de parte muiereasca sau ca mandru domn,
N-as sti ce sunt, n-ai sti ce-ti cant,
As scrie mut si-as misuna in ranced somn,
Mi-as ingropa idilele si vorba-n funduri de pamant.

Iti multumesc ca ma iubesti, urasti, alungi, ma-ntorci,
Ca pe fuiorul ce bunica-l manuia-n trecuturi de copil,
Iti multumesc ca-adanc in nopti cuvinte lungi imi storci,
Ca sa te pot iubi in versuri lungi de batranel senil.