Moartea icoanelor

Peretii mi se scurg in cap usor,
de parc-ar vrea sa uit de tine,
de parca mi-e sortit sa mor in mine,
de ranile razboaielor care ma dor.


Nimic din ce mi-e drag nu mai conteaza
si talpile mi-aluneca in moarte,
iubiri amare pier in mari, departe
de tot. Si viata inceteaza.


Nici norii nu mai zboara azi in vis,
iar ingerii se prabusesc in gol mereu.
Acum is doar un suflet de ateu,
ce-asteapta sa se stinga in abis.

Canon de toamna

As vrea pe cer sa-ti scriu,
Cu raze dulci de soare,
Cat mi-este de pustiu,
Nici nu cred ca ma doare.

In casa-i gol si rece,
Gradina s-a uscat.
Doar moartea ma petrece,
Pe drumul ce-am aflat.

Fara sperant-astept
Un semn, sau o minune.
Iar lacrimele-n piept,
Incep sa se adune

Cuvinte mor incet
Pe maini si-n calimara.
Mi-a mai ramas s-astept
Iubirea de-asta vara.

Si nu mai vine-odata,
Sa-mi mangaie faptura.
Mi-e viata innodata,
Cu inime de-a dura.

Ma dor genunchii tare,
De-atata rugaciune.
Te rog, acum, Tu, Doamne,
Fa, Doamne, o minune!

Ploi si vise

Din hauri cresc, apoi cobor,

Fara sa stiu nimic de tine

Nici aerul din cer nu-mi vine

Sa-l mai respir, atunci cand zbor.

Dar oare zbor? Mai am vreun rost?

De-atata greu in jugul vietii,

Ma strang si ma ucid peretii

Iubirii dulci ce-odat-a fost.

Mi-ai spus ca nu te-ntorci la mine,

C-ai judecat si ai decis

Sa lasi departe, in trecut un vis:

Iubirea mea nascuta in suspine.

Acum e cald si nu mai ninge,

Doar gadurile mele-s ger si apa,

Iar lacrimele ce ma-ngroapa,

Mi-ngheata inima ce-ncet se stinge.

Si mainile-mi devin pamant si apa

Si radacini imi cresc amar din vene,

Trosnind in secole perene

De asteptari cazute de sub pleoapa.

Te-astept sa vii, desi ai spus ca niciodata

N-ai sa mai calci pe-aleea mea,

Cu flori si praf de stele-n catifea,

Te-astept sa vii, iubire de-altadata.

Iluzorii

Fost amor din viitor,
Sa nu uiti sa ma visezi
Pe carari, printre-amorezi
Sa te-ntorci atunci cand mor.

Dulce cantec ce ma-nroapa,
Eu te rog, nu te opri,
Din dureri si agonii,
Fa-ti o viata sa ma-ncapa.

Lumina blanda ce mi-ai fost un vis,
Cand iarna va veni in casa mea
Si inima-mi va fi o peruzea,
Sa te intorci la mine in abis.

Laleaua

Sub ochiul cald al cerului de vara,
Acolo, intr-un colt uitat de lume,
A inflorit si ea printre iubiri postume,
Cu chipul dulce de fecioara,
Sperantele sa si le-adune.

Petale-si strange-n suflet cand se lasa seara,
Iar dimineata-si creste frunzele spre rai,
Capsorul si-l apleaca-n dulce grai,
Iar lacrimele-i plang intr-o comoara,
Adanc ascunsa in divanul din serai.

De nu veneai s-o iei, n-ar fi murit,
Acum c-ai luat-o, tine-o langa tine!
Caci o sa moara-n rime anonime
Si-ntr-un priveghi cu cer acoperit.
Pastreaz-o-n gandurile tale clandestine!

Orgolii moarte

Iubirea mea din pesteri fara soare,
Da-mi inapoi iluzia ca as trai doar pentru tine
Si ia-mi cu mainile durerile din sine,
Nu vreau sa ma cufund in marea de uitare.

Iubeste-ma din nou si minte-ma ca va fi bine,
Saruta-mi zilele desi nu ma mai vrei
Si minte-ma cat numar pan` la trei,
Promite-mi visele ce vor muri in mine.

Ti-am mai cerut un timp din viata ta,
Un timp in care sa traim intr-o poveste,
Cladita pe ilogic doar din salbele celeste,
Pe care ingerii le-au presarat in viata mea.

Nu stiu sa mai implor in gheturile tale,
Iar agoniile sunt asasini ai pruncilor care iubesc,
Nu stiu, saracii, decat sa ma faca sa doresc
O viata pura la picioarele sperantelor fatale.

Lacrime si randuri

Stafie dulce-a timpurilor bune,
Gaseste, rogu-te-n povara ta,
Puterea de-a ierta o slabiciune
A unui om care-a cazut pe-o stea.

Himera bun-a logicilor ce-mi lipsesc,
Stiu ca nimic acum nu te mai prinde,
Iubirea si abstractul nu ma mantuiesc,
Trecutul si prezentu-mi sunt oglinde.

Stafie dulce-a timpurilor bune,
Nimic din versul meu nu te opreste
Din drum. Nimic n-a mai ramas dintr-o minune
Tacerea doare pan` la lacrime celeste.

Himera buna, acum nu am ce sa implor,
Visez steril si-utopic la mai bine,
Iar calele ce-n cimitire mor,
Isi pleaca chipurile toate catre tine.

De cate ori...

De cate ori ar trebui sa mor,
Sa poti simti prin psalmul meu,
Pictat pe-un arc de curcubeu
Defect, proscris si subred de odor?


De cate ori sa te implor,
In rauri calde de lumina,
Cu lacrimele in surdina
Si cate piedici sa dobor,


Ca sa-ntelegi ca fara tine
N-am sa mai cred, n-am sa mai fiu,
N-am sa mai plang, n-am sa mai stiu,
N-am sa mai fiu in zilele senine...

Haram

Se lasa seara peste piersicile din serai,
Cu pleoape-ngreunate de a zilei truda,
Doar lacrimele cad pe mana uda,
Din ochii tulburi ai cadanei din alai,
Alah nu-i miluieste viata cruda,

Iar cerul i-l acopera cu pene de canar,
Apoi in colivii o-nchide-n clar de luna,
In noaptea rece care nu vrea sa apuna
Si Raiul i-l ingroapa-n cimitir bizar,
Fara lumina,-n plina simfonie de furtuna.

Canarii nu mai canta la inmormantare,
Au ragusit plangand pe umerii de mortaciune,
Cu ochii mici, uscati de-amaraciune.
Alah, in cruda-Ti desfatare,
Omoar-o pe cadana ce se descompune!

Vino...

Vino, dulce amagire,
Sa iubesti petale moarte,
In campiile desarte,
Cu ciulinii din privire.

Vino lin, in pragul serii
Si saruta-mi buza aspra,
Ca o pasare maiastra,
Ce renaste-n toiul verii.

Vino, tu, iubire buna,
Chiar de maine nu mai vrei
Sa te vezi in ochii mei,
Vino, tu, iubire buna!

Randurile plugarului

Desi mi-ai spus, iti spun din nou,
Caci zorii fiecarei zile
Imi par abrupte si senile
Si-ucid iubirile-n amar ecou.

Imping de coarne-apoi ma-ntorc si trag,
Fara sa stiu ca dupa norii suri,
Ce-si ploua lacrimi in masuri,
Doar soare e, sau poate dor pribeag.

O brazda-n sus cu urmele unei iubiri,
O brazda-n jos cu sange cald,
Cu picuri de sudori pe fald
Si zdrente-n straie de dezamagiri.

Eu sper sa ploua maine pe mosie,
Sa ude glia asta cu putin amor
Si sa sfarame stancile care ma dor,
Da-i Doamne lui, da-mi Doamne mie!

Paste fara culoare

De-ar fi atatea randuri scrise
Cate iubiri se nasc din ura
Si cate uri mor in cianura
Si-n rime lungi murite-n vise.

De-ar fi, dar nu e, e doar moarte,
Pe lungi carari pe care ninge
Si-otrava care te convinge
Ca visurile sunt desarte.

Dar am sa stau pan` la sfarsit!
Loveste-acum, cu tot ce ai,
Distruge insula serai,
Ucide visul fericit!

Minciuna alba

Iubirea-i o minciuna alba,
Care-ti promite ca-ti da viata,
Zambind cu buzele de cata,
Precum petalele de nalba.

Iubirea-ti spune ca e calda
Si-ti contureaza inceputuri,
Iti tese dulce-n asternuturi
Si viata-ntreaga ti-o innoada.

Apoi se face ca nu vede
Si uita des sa-ti povesteasca
Si uita sa te mantuiasca,
Atunci cand nu mai ai ce crede.

Iubirea-i o femeie sura,
Ce-si tese interesul tandru,
Cu flori de trandafir si leandru,
Sa-ti uite mintea de masura.

Dar fara ea si-a ei durere,
N-as sti sa spun ce-i aia rost,
N-as mai gasi un adapost,
Sa-mi scuz aceasta decadere.

Catrene subrede

Dulci minciuni si vorbe rele
Se tot plimba azi pe strada,
Mi-este greu sa cred in ele,
Sa-nteleg acea cireada.

Doar iubirea-i langa mine
Sa ma vindece de-ndata,
De minciuni sa m-aline,
Prin gandire calculata.

Sa-mi explice ca nu-i bine
Si nu-i logic sa ma doara
Niste glume misogine,
Sau uitarea acrisoara.

Tu, iubire mica, proasta,
Ce ma-ncanti cu o speranta
Si ma-mpungi cu dor in coasta
Si cu vise de faianta,

Ia mai du-te-n pragul serii,
Nu ma mai salva de soarte,
M-am uscat in toiul verii,
Toate gandurile-s moarte.

Atatea...

Atatea ganduri despre tine
Sunt greu de dus in noaptea alba
Si-i aspru sufletul in mine,
Cand lacrimile cad in salba.

Atatea doruri se-nconvoaie
In jurul inimilor moarte
Si-mbraca a tacerii straie,
Un doliu dulce, de departe.

Atatea vorbe nevorbite,
Durute doar la drum de seara
Si ganduri negre tainuite
Si buze reci ce ma doboara.

Atatea zile negre-n soare
Si-atatea soapte mute-n luna,
Nu vreau sa gust acea licoare!
Iubire dulce, noapte buna!

Silenzio Stampa

Am inteles acum ca am pierdut
Si ca ar trebui sa ma astern din nou la drum,
Cu o desaga veche si-o butelca de vin bun,
Asa ca am sa plec in viitor sau in trecut.

Am indraznit sa scot un ultim bun ramas,
Iubirilor sfasietoare din prezent,
Sa ma transform in munte transparent
Si sa-mi transform amorul in al logicii popas.

Aleg sa mor, iar om sa nu mai fiu vreodata,
Aleg un animal sa-mi creioneze timpul
In care stau si-astept verdictul
Zeitelor ce-mi guverneaza viata colorata.

Probabil, cand durerea imi va fi prea mare,
Am sa mai scriu si-am sa mai spun cuvinte,
Rugate in genunchi pe la morminte,
Sau implorate catre providenta creatoare.

Acum inca mai sper ca viata nu ma paraseste,
Ca va-nvata cum se hraneste o femeie
Si-mi va culege stele mov din curcubee,
Sa-mi dea in dar o inima ce ma iubeste.

Pietre pretioase

Marea mea albastra, ca un topaz de lacrimi,
Ce naste diamante iluzorii din talazuri albe,
Si inima-mi strivesti cu-a tale sloiuri calde,
Am obosit, iar sufletul ma doare de atatea patimi!

Gondola mea, ce-n departari de liniste ma porti,
Cu margini albe, moi, catifelate cu iubire
Curgand venetian sub poduri curbe de safire,
Mi-e frig acum, in jur e ger, iar ingerii sunt morti.

Parfumul meu cu-aroma de iubire de copil,
O sticla fara fund din tine-as vrea sa am pe noptiera,
In vietile ce vor sa vina sa te pun pe etajera,
Sa te invat sa te evapori lent in mine si-n universul pueril.

Ceruri gri

Nu vad decat de la jumate-n sus,
In cerurile gri de-atatia nori si lacrimi,
Poate un strop de-oranj pe la apus,
Putin cam depresiv, putin cam descompus,
Cladit din nopti pustii si patimi.

Atat de greu mi-aluneca penita pe hartie,
Pana si ea ar vrea sa moara de atata ploaie,
Pe aripile pasarilor desenate-n colivie,
Pe teancuri de papirus scrise-n nebunie,
Psihoza amorezilor secreti ce ne despoaie.

Cernelurile-mi seaca resturile mucede de viata,
Ce mi-au ramas in palme cand au decolat cocorii,
Un zambet trist desprins din raset de paiata,
Un obicei ce-mi staruie in prag de dimineata,
Intiparit in ridurile fruntilor, printre memorii.

Te rog sa vii, mi-e teama c-am sa mor de dor,
Nu stiu sa fiu ce sunt cand nu esti langa mine.
Te rog trimite-mi un sarut cu porumbelul calator,
Un vers sa pot transcrie pe buzele ce mor
De-a ta durere si de inima-mi din tine.

Vis de iarna

Am fost astazi dupa dealuri
Sa-ti aduc un strop de soare,
N-am gasit decat balauri
Si a iernii aspra boare.

Am plecat catre fantana
Sa-ti culeg trei crizanteme,
Trei rubine mari ce-aduna
Tot amorul din catrene.

Am adus cu mine-o zana
Sa-ti alunece pe frunte,
Sa-ti insiruie-n cununa
Vise bune de pe munte.

Somn usor, crai de poveste,
Bolta sa-ti sarute gura,
Iar in noaptea de pe creste,
Sa-ti gaseasca partitura.

Iubeste!

Iubeste-ma, trestie cu ochi de smarald,
In luncile anilor ce curg sub ferestre,
Claditi doar din lacrimi pe trupul tau cald,
Rupand uneori prezentul ce este.

Iubeste-ma azi, iubeste-ma maine
Si-n maini plamadeste-mi un suflet de foc
Si pune-l pe-acesta acasa la tine,
In vreme de vrajba sa-ti poarte noroc.

Iubeste si-atat, cufunda-te-n lacrimi,
Iar pieptul sa-ti simti ca o rana deschisa
De dulce durere si aprige patimi,
De nopti si de zile si ochi de gheisa.

Iubeste! Atat cat timp mai ramane, iubeste!
Ilogic, iubeste si-atat, in vis si in viata,
Caci maine tacerea in ger contopeste,
Iar moartea-ti ingroapa placerea in ceata.

Do Not Stand at My Grave and Weep

by Mary Elizabeth Frye

Do not stand at my grave and weep,
I am not there; I do not sleep.
I am a thousand winds that blow,
I am the diamond glints on snow,
I am the sun on ripened grain,
I am the gentle autumn rain.
When you awaken in the morning’s hush
I am the swift uplifting rush
Of quiet birds in circling flight.
I am the soft star-shine at night.
Do not stand at my grave and cry,
I am not there; I did not die

Mirajul unui rost de viata

Pe marginile timpului pierdut
Sunt doar gradini in care ne plimbam,
Pe banca viselor cand ne-asezam,
Se scriu povesti pe frunzele de nuc.

Nu vreau sa pleci, nu vrei sa stai,
Nu reusesc sa inteleg ce vise-mbraci,
Nici ce dorinte tainice incalci,
Doar ca sa ma alinti in al iubirii strai.

Sunt doar un prunc in viata ta,
Si altceva-nafara de iubire nu stiu,
Iar viata-i o trasura fara vizitiu,
Ce ma transforma-n glie insetata.

Te rog, ma tine strans si ma omoara
Cu un sarut, ba nu! Cu doua si putin.
Cu ochii buni si suflet in satin,
Ramai sa-mi fi tot tusu-n calimara.

Te rog, revino cum ai fost cand ma iubeai,
Nu stiu cum sa mai spun ce am de spus,
Nu stiu de-ar trebui sa ma opresc intr-un apus
De vorbe moi si orizont pe care il credeai.

Te rog, saruta-ma ca si cum maine n-ar mai fi,
Te rog, nu ma trimite in pustiul vietii.
Te rog, vino din nou in roua diminetii,
Sa-mi dai un rost al zilelor ce vor veni.

Prezentul cadanei

Ieri aflat-am ca, daca ma opresc din zbor,
Lesina brusc un camion plin de iluzii,
Satirele incep sa-si suga din perfuzii,
Iar soarele apune dupa vise care mor.

In timp ce gravitatea incercam s-o contrazic,
M-au podidit iubirile retarde si uitate,
De-atatea interdictii si singuratate,
Atat de multe nopti de-a caror soapta ma impiedic.

Nu cred ca stiu ce-mi va aduce praful,
Nici gustul lui nu spun ca am ajuns sa il cunosc,
Desi ma-neaca omul, ce-l simt in vis de mosc,
In vise si migrene ce-mi daruie taraful.

Azi am aflat cum e cand al cuiva nu vei mai fi,
Pustiul neapartenetei la ilogic,
Plictisul unei vieti in sensul cronologic,
Cladit pe ignorarea zambetelor de copii.

Si moarta e stafia celor mari iubiri terestre,
De dragul ratiunilor ce leaga universul
Si-a normelor ce trebuie sa construiasca versul
Realitatilor nascute-n suflete rupestre.