Trecut-a ceva timp pe strada asta
Pe care ploua de aproape-un an.
Si m-am obisnuit sa stau la geam
Si mintile sa-mi scald intr-o napasta.
Asa cum simt, doar moartea o astept,
Sa vina-n curte si sa planga,
Apoi, in prispa, lacrime sa stranga
Si sa-mi asterne un buchet pe piept.
Si nu mai mor si nici n-adorm in noapte,
Iar zilele ce trec sunt bete si drogate.
Si zac in colt de suburbii cu sale expirate,
Pierzandu-mi ratiunile prin vise si prin soapte.
Indiferent ce fac raman la fel de treaza
Si-adanc infpita in realitatea crunta
Si nu mai mor!!! Depresiile canta
Dansand in fraze ce ma anuleaza.
