Iluzorii

Fost amor din viitor,
Sa nu uiti sa ma visezi
Pe carari, printre-amorezi
Sa te-ntorci atunci cand mor.

Dulce cantec ce ma-nroapa,
Eu te rog, nu te opri,
Din dureri si agonii,
Fa-ti o viata sa ma-ncapa.

Lumina blanda ce mi-ai fost un vis,
Cand iarna va veni in casa mea
Si inima-mi va fi o peruzea,
Sa te intorci la mine in abis.

Laleaua

Sub ochiul cald al cerului de vara,
Acolo, intr-un colt uitat de lume,
A inflorit si ea printre iubiri postume,
Cu chipul dulce de fecioara,
Sperantele sa si le-adune.

Petale-si strange-n suflet cand se lasa seara,
Iar dimineata-si creste frunzele spre rai,
Capsorul si-l apleaca-n dulce grai,
Iar lacrimele-i plang intr-o comoara,
Adanc ascunsa in divanul din serai.

De nu veneai s-o iei, n-ar fi murit,
Acum c-ai luat-o, tine-o langa tine!
Caci o sa moara-n rime anonime
Si-ntr-un priveghi cu cer acoperit.
Pastreaz-o-n gandurile tale clandestine!

Orgolii moarte

Iubirea mea din pesteri fara soare,
Da-mi inapoi iluzia ca as trai doar pentru tine
Si ia-mi cu mainile durerile din sine,
Nu vreau sa ma cufund in marea de uitare.

Iubeste-ma din nou si minte-ma ca va fi bine,
Saruta-mi zilele desi nu ma mai vrei
Si minte-ma cat numar pan` la trei,
Promite-mi visele ce vor muri in mine.

Ti-am mai cerut un timp din viata ta,
Un timp in care sa traim intr-o poveste,
Cladita pe ilogic doar din salbele celeste,
Pe care ingerii le-au presarat in viata mea.

Nu stiu sa mai implor in gheturile tale,
Iar agoniile sunt asasini ai pruncilor care iubesc,
Nu stiu, saracii, decat sa ma faca sa doresc
O viata pura la picioarele sperantelor fatale.

Lacrime si randuri

Stafie dulce-a timpurilor bune,
Gaseste, rogu-te-n povara ta,
Puterea de-a ierta o slabiciune
A unui om care-a cazut pe-o stea.

Himera bun-a logicilor ce-mi lipsesc,
Stiu ca nimic acum nu te mai prinde,
Iubirea si abstractul nu ma mantuiesc,
Trecutul si prezentu-mi sunt oglinde.

Stafie dulce-a timpurilor bune,
Nimic din versul meu nu te opreste
Din drum. Nimic n-a mai ramas dintr-o minune
Tacerea doare pan` la lacrime celeste.

Himera buna, acum nu am ce sa implor,
Visez steril si-utopic la mai bine,
Iar calele ce-n cimitire mor,
Isi pleaca chipurile toate catre tine.

De cate ori...

De cate ori ar trebui sa mor,
Sa poti simti prin psalmul meu,
Pictat pe-un arc de curcubeu
Defect, proscris si subred de odor?


De cate ori sa te implor,
In rauri calde de lumina,
Cu lacrimele in surdina
Si cate piedici sa dobor,


Ca sa-ntelegi ca fara tine
N-am sa mai cred, n-am sa mai fiu,
N-am sa mai plang, n-am sa mai stiu,
N-am sa mai fiu in zilele senine...

Haram

Se lasa seara peste piersicile din serai,
Cu pleoape-ngreunate de a zilei truda,
Doar lacrimele cad pe mana uda,
Din ochii tulburi ai cadanei din alai,
Alah nu-i miluieste viata cruda,

Iar cerul i-l acopera cu pene de canar,
Apoi in colivii o-nchide-n clar de luna,
In noaptea rece care nu vrea sa apuna
Si Raiul i-l ingroapa-n cimitir bizar,
Fara lumina,-n plina simfonie de furtuna.

Canarii nu mai canta la inmormantare,
Au ragusit plangand pe umerii de mortaciune,
Cu ochii mici, uscati de-amaraciune.
Alah, in cruda-Ti desfatare,
Omoar-o pe cadana ce se descompune!

Vino...

Vino, dulce amagire,
Sa iubesti petale moarte,
In campiile desarte,
Cu ciulinii din privire.

Vino lin, in pragul serii
Si saruta-mi buza aspra,
Ca o pasare maiastra,
Ce renaste-n toiul verii.

Vino, tu, iubire buna,
Chiar de maine nu mai vrei
Sa te vezi in ochii mei,
Vino, tu, iubire buna!