La revedere

As vrea sa pleci, fara sa uiti ca ai uitat de mine
Si-as vrea sa stii tot ce-ai stiut ca de uitare tine.
Privesti trecutul, parca n-ai fi inteles atunci,
Ca din iubire cresc si-nmuguresc doar ape-adanci.

Iti place valul lin sau tumultos, de suprafata,
Ce trece repede prin a ta viata, fara de povata,
Te-ncanta doar seninul ce-i facil sau lesne de-nteles,
Alergi, te-ascunzi, omiti, eviti si renegi al meu vers.

De ce te temi si te ascunzi de adevarurile crunte,
Rostite lin, cu soapte putrezite din morminte,
Pe care vantul suierat ti le-a facut cadou de timpuriu
Sa-ti dea un sfat dulceag de viitorul plumburiu?

Ti-e mierea dulce acum amara, iar vorba ti-e ocara,
Te-mpotrivesti sa vezi ce clar iti sade-n verde crud de primavara.
Te dor si nervii, iti sunt uzi si-ntinsi in calimara,
Caci viata nu e tot ce-ti place, sau ce-ai vrea tu intr-o doara.

Ce bine-mi pare! Ce mult ma bucur c-ai descoperit esente!
Credeai c-ai sa seduci normalul vietii cu demente
De dimineti uitate neglijent in rest de Cabernet,
Credeai c-ai sa ma pacalesti lasandu-ti fracul amanet?

Acum alearga catre zarile ce muced le-ai tot zugravit,
Iar peste ani de scoarte, mucegaiuri, dame ce te-au preaslavit,
Sa nu te-ntorci, sa nu alergi si sa nu plangi cu suflet istovit
Sa nu doresti trecutul cald si bland, de silueta ta sinistra vaduvit.

Pentru putini

1997 - niciodata nimic nu este suficient de mult, sau suficient de putin; suficient de tare, sau suficient de incet;

Am cautat iubirea ca pe-o cetate sfanta,
ca pe un cer de cantec in lumea de dureri.
Am dat navala-n viata spre tot ce ochiu-ncanta.
Si-am intalnit durerea. Dar cerul nicaieri.

Am cautat iubirea ca patrie voioasa,
ca pe-un pamant edenic de pace troienit,
sa spun odata clipei: "Ramai, esti prea frumoasa!"
Si-am strabatut pamantul, dar pace n-am gasit.

Am cautat iubirea ca pe un cer al firii.
Si-am vrut sa-i ies in cale cu ramuri de finic,
sa sorb din cupa lumii nectarul fericirii.
Si-am spart in tandari cupa, caci n-am gasit nimic.

Am cautat zadarnic. Dar intr-o primavara,
am intalnit in cale deodata un drumet.
Pe umerii sai trudnici purta o grea povara,
o sarcina de zdrente si cioburi fara pret.

Trecea pe-o cararuie intampinand batjocuri,
lasand sa-i rupa cainii din haina cate-un fald.
Urca pe colti de stanca. Si-n urma lui, pe-alocuri,
vedeai pe piatra rece sclipiri de sange cald.

Si totusi in privire avea un cer de taina
cum n-am vazut in lume in ochii nimanui.
Si-am vrut sa-i smulg povara. Dar am cazut cu spaima,
caci mult mai grea ca plumbul era povara lui.

M-am ridicat degraba si l-am ajuns din urma
sa aflu ce comoara in sarcina a strans.
Dar am simtit ca viata ca de-un prapad se curma,
cand am privit prin zdrente cutremurat de plans.

Caci se vedea-n povara un clocot ca de cloaca,
un colcait de drojdii, un spumeg de scursuri.
Tot ce-i murdar si putred in lumea asta-ntreaga
vuia strivind grumazul sarmanei lui fapturi.


-Dar unde duci, straine, povara ta ciudata,
povara de osanda sub care-atat te-apleci?
am întrebat drumetul. Si El mi-a spus in soapta:
-Spre apele uitarii, ca s-o arunc pe veci...


-Dar tu, vorbi strainul, urcand incet privirea,
dar tu pe cine cauti innourat si crunt?
-Eu, am soptit in sila, eu cautam iubirea...
-Iubirea? fu raspunsul strainului. Eu sunt...

Dansul sufletului

- Bonjour! Te-ai si intors? Deja?
- Am vrut sa te cuprind in margine de stea
Sa-ti spun ca mi-ai lipsit in razele de luna
- Nu-mi spune, vino, sa mergem impreuna!

- Dar unde mergi? Apusul s-a racit de ieri.
Doi cuci, ce suntem, in abur de trecut, stingheri.
- Hai vino mai aproape, sa te simt, sa te sarut.
Cu vorbe dulci... si pasi... si ingeri din trecut

-Nu stiu de am sa viu, sau poate c-am sa ma indur
Te vreau, ba nu, sau da, cu corpul imprejur
M-ai ingropat, m-ai dat, te-am ingropat
Cu lacrimi mute si sufletul uitat.

Toamna

In frunze-adorm sa-i simt aroma,
Probabil c-am sa stau asa cu genele-ngropate
Ca sa topesc mormanul alb de inimi inghetate
Si sa iubesc profund a iadului fantoma.

E umed totul si usor sinistru,
A toamnei trena s-o sarut ma-nvata,
Cu vorbe dulci si soapte de povata,
Sa conturez o viata-n praf de astru.

Un ultim vers si o silaba amaruie
Sa-mi staruie etern pe centru de pupila,
Apoi sa suiere-o alegorie dificila,
Si sa ma-ntoarca pe a vietii cararuie.

Vibratii

Miroase-a rosu putred in camara,
A visine si toamna timpurie
Care-a venit asa, ca intr-o doara
Cu-arome lungi de prefacatorie.

Te uiti in dreapta si observi o simfonie,
Ce-ti face ochiul sa auda-n ode
Petale si stamine prinse in alegorie
De vorbe dulci si-arhitectura de pagode.

Si am sa-ti cad pe piele precum razele de soare
Fara sa simti de ce, sau sa-ntelegi de unde.
Ai sa mirosi vedenii si-ai sa vezi cu-nfrigurare
Amare siluete tremurande.

N-ai inteles nimic si niciodata n-ai vibrat
La sunete si nuante-n ochii verii.
Si nici n-ai sa-ntelegi obrazu-mpurpurat
De lungi extreme in crepusculul caderii.

Nu stii sa zbori, nici aripi n-ai avut vreodata
Sa stii ce gust sa simti in libertate.
Sa te hranesti din panica abandonata
In putrede morminte de invidii condensate.

Nu vei gasi vreo ratiune in extreme dulci
Si nici vibratii in deseuri de finante.
Nici n-ai sa stii sa vezi mai mult, decat un balci
Din fiare vechi si goluri de sperante.

Hai fugi, alearga catre orizont de suprafata
Si prinde-ti gandurile-n scurgeri de lumesc.
Te roaga in zadar de scopuri mici, paiata!
Si-uita de taramul selenar cu ingeri ce-nfloresc.

Am sa raman aici, calare pe-o sperant-albastra,
Nascut-amar si-obscur din mortaciuni si crini.
Cu ochi senini si flori de gheata la fereastra
Si farmec fad, si-arome de trecut senil.