Cararile destinului pierdut,
Adu-mi-le-n pridvorul tau
Si nu ma alunga-n trecut,
Iubeste-ma, oricat ar fi de greu.
Mi-atat de dor, te vreau atat de tare
Si n-am stiut in veci sa-ti spun
Decat ca dragostea nu moare,
Cand biruinta se transforma-n scrum.
Te rog, ba nu! Implor sa stai
Si sa ma-nveti sa fiu iar eu,
Cand lacrimile ma imbraca-n strai
De om amar, de jalnic, de ateu.
Si-as vrea sa plec, dar de putut nu pot
Sa-mi uit izvorul vietii ce mi-esti tu,
Nu pot sa mor acum cand tot
Ce am, pot pierde-ntr-un tabu.
Nu vreau, nu stiu sa ma opresc!
Nu vreau sa sting iubirea ce ma arde,
Sa-ngrop in vis ce simt si ce gandesc,
Sa ma preschimb in lacrima ce cade.
Nu am sa-ti dau decat aceasta viata,
Asa defecta, plina de bizarerii,
Cu idealuri epigonii de paiata
Si basme scrise-n carti pentru copii.
As vrea sa fiu un vraci celebru,
Sa scriu ravasul care sa-ti aduca pace,
Sa pot sa-opresc acest banal tenebru
Si sa-ti presar in suflet nuanta care-ti place.
Te rog ma iarta si ma rabda-n tine.
Caci fara ochii tai nu stiu sa mai privesc,
Nu stiu ce sa mai fac acum cu mine,
Doar cred in ceea ce iubesc!
