Rosé Cabernet

by Kork & Arwen

Ce răcoroasă-mprăştiere, ce taninos dezastru,
A mia oară, în mii de clipe mă întind,
Să picur rouă, neted şi sihastru.
De cupa-ţi rece mă desprind.

Mă guşti şi-ţi spun de lumea-ntreagă,
De vieţi trăite-n vis, cu har,
Şi sub privirea-ţi, cu arome pline,
Cobor şi mă ridic, în dar.

Pro-Cabernet

In samburi aromati de mure,
mi te inchizi in gusturi fine
si-apoi desfaci in picuri dure
istorii vechi din lente rime.

De cai si cavaleri ce-odata,
cu numele si-onoarea lor,
au aparat imparatia cufundata
in bezna deziluziilor.

Mai sorb din cupa amaruie-seaca,
privind far` de speranta-n vis
la ore ce in timp se-mpaca
in valuri seci de paradis.

Din umbre Cezari mi se-arata,
purtandu-si sclavii gali in urma,
intrand in Roma re-nviata
de vin in valuri peste plebea-turma.

Ridic doar ochii din cristaluri,
ca sa zaresc pe margini dure,
un strugure si ganduri tulburi,
ce mintile vor ca sa-ti fure.

Sa nu mai vezi dragonul care,
pierdut departe in trecuturi,
si-a innecat a lui onoare-n
contemporane imprumuturi.

Mai sorb si sorb din nou din paharul plin,
caci doar prezentul il zaresc in fata.
Pana si Bahus se trezeste in venin,
In crudul adevar al prezentului-paiata.

Stelara

by Kork & Arwen

Atât de însorit…
Lumina-mi rece.
Şi raza-mi transparentă a albit.
Şi nimeni nu îşi mai fereşte ochii
De-a mea privire:
Fereastră nu-i, căci sufletul e ponosit.

Şi dacă-ar fi chiar totul
Presărat cu stele,
Nici una nu m-ar recunoaşte,
legat aici, cu ale tale
Trei inele
călite-n aştri de candele.

Şi iată-mă ajuns,
Un soare gol de patimă,
de gânduri pe ascuns,
de fiecare umbră creată pe pământ,
O clopoţire scurtă,
În tonuri de mormânt.

Doar urmele-mi desculţe mai măsoară,
Din când în când,
Al galaxiei diametru,
Şi văd de-atâtea ori că nu e,
De străbătut,
Mai mult de-un metru.

Lumina-ti este rece,
pierduta printre ani,
contururi iti petrece,
pe chipul stelei clare,
ce-n farmec de sultani
iti canta-n vers tiran.

De maine dimineata
rasari tu, soare-n-frunze!
Ridica-te din ceata
si da-mi lumina dulce,
c-asa te stiu din panze,
pictate peste ani.

Reda-mi lumina calda
a cerului de vara,
or amintirea dalba
din stratul de zapada.
Da-mi flori de primvara
timid cuprinse in lentila-ti clara.

Si timpul ti-e aproape,
iar metrul ti-este sfetnic,
la ceas tarziu in noapte.
Nu-ti mai feri privirea
de ce te inconjoara,
ci infloreste-ti firea.

Nimic din ce exista,
ce-a fost sau ce va fi,
nu-ti va fi sters pasii.
Desi, cu mina trista
si lacrimi din batista,
iti numara ocnasii.

Un intelept, odata,
a spus in versul sau,
ca tot frumosul vesel
sau trist in apogeu,
va dainui in veacuri,
peren, ca Dumnezeu.

(“So long as men can breathe or eyes can see,
So long lives this, and this gives life to thee.” – Sonet 18 – William Shakespeare)

Antică

by Kork & Arwen

Rupestră-mi floarea sufletului.
De pânză, vîntu-n zori.
Bizonul rece-al peretelui de stâncă,
Aflatu-l-am pe patu-mi de fiori.

Cu sunet lin, de apă dintr-o luncă,
Ce susură într-una-n ritm divin,
Mă-mpunge el în pieptu-mi gol de suflu
Ca să-mi atingă inima ascunsă-n iz de crin.

Dormit-am eu aici de multa vreme?
Sau doar am atipit atat cat sa mai cresc doi crini?
Si-am tot visat dulci soapte-n adieri perene,
Dar ochii i-am deschis intre ciulini.

Acum sunt singur, eu si campul sur,
Ce primavara cruda o asteapta printre cruci.
Si-apoi sa vina vara calda-n lanuri fara de cusur,
Sa-mi zugraveasca amintiri amare-n cuib de cuci.

Luna nebuna

Buna noapte luna rotunda si pala,
Impletita in faneata,
Cosita-n dimineata
De rugi si nevoi,
Afisate cu fala.

Te-am vazut mai deunazi prin vise,
Semeata si calda,
In rochie dalba,
Cu voaluri senine
De stele deschise.

Ti-am soptit printre randuri dorinte,
Ce-am fost si ce sunt,
Acum, pe pamant
De tine tesut,
Borangic de fiinte.

Si numai de-ar sti ei, tu, luna,
Sa arda amoruri,
In patimi si doruri
Lasate-n trecut.
Tu, luna nebuna!

Anticrez

Cum soarele-apune in nori de zapada,
Dar stii ca-i acolo, ascuns, caci il vezi,
Asa ti-e cuvantul ascuns in corvoada
De albe iluzii-nvelite-n amiezi.

De-am tras precum robul de dulci sentimente
Si-am dus pe spinare poveri si noroi,
Crezand in ostirea iubirii stridente,
De astazi m-acopar cu real si puroi.

Si n-am sa mai cant in vise si strune,
Pierdute-n iluzii si lungi utopii,
Caci ele-s pierdute in ere strabune,
Cu cai si dragoni si zane-n campii.

Buna dimineata

Buna dimineata, zi mincinoasa,
cu patimi ascunse-n desisuri de-amor,
cu-orgoliu ranit de absurde depresii,
cu scuze perfide ascunse-n fiori.

Buna dimineata, zi ipocrita,
prea-plina, prea aspra,prea dura, prea rea.
Ti-e dor sau ti-a fost doar azinoapte,
De-ti joci mantuirea ascuns de-o perdea?

Buna ziua, nu stiu cum sa-ti spun!
Nu c-ar conta-n acest sfarsit de drum.
Aleg sa m-ascund de-al tau muced scrum.
Aleg sa respir adevar incomod, nu lacrimi si fum!

Rapsodia tristilor

Au cazut de dimineata,
Peste ganduri mucede,
Lacrimile reci din ceata
Cu catuse rancede.

Si copacii se apleaca
Sub povara gandului,
Ca trecutul se imbraca
In straiul absurdului.

Gandurile vin precare,
Cu iubiri de-o noapte,
Fara pic de alinare,
Fara miere-n soapte.

Noptile mi-aduc pieirea
Inimii si-a dragostei,
Nascocind doar amintirea
Unei lumi ridicole.

Soartele isi tes in taina
Intrigile-n zambete,
Ca s-aduca la lumina
Adevar in plansete.

Numai inima mea, proasta!
Grinzile le spanzura,
Ca s-a catarat pe creasta
Celor care cenzura.

Iar acum tot galopeaza,
In catrene subrede,
Tropaind pe antifraza,
Lungi cuvinte umede.

Ceturile te ingroapa,
Menestrel de plansete!
Iar poverile-ti inneaca,
Lacrimile-n rasete.

La final doar nebunia
Te salveaza-n bocete.
Daruindu-ti simfonia
Unei vieti in lacrime.

Paiata

Nu am stiut nicand ca sa implor,
Iar zeii buni s-au ingrijit de mine,
Si drept rasplata renascuta din rusine
Mi-au dat aceasta inima de cascador.

In raze reci m-arunc fara sa-mi pese,
De-a dura ma pot da pentru oricine,
Prin foc si para-as trece pentru lume,
Prin taine-obscure sau prin nobile excese.

De vrei sa razi, sau sa zambesti pentru o clipa,
Ai nimerit la negustorul potrivit!
Asterne-ti pe taraba suflul obosit,
Ca de umor si zambete sa ne-mbatam in pripa.

Si n-am stiut sa lupt decat cu altii-n viata,
Am invatat doar sa respir iluzii,
Sa le transform in droguri si perfuzii,
Ce-n visuri puerile, efemere se agata.

Azi in genunchi iti cad, Stapane,
M-ai invatat cum sa implor spre ceruri,
Sa plang si sa-mi doresc amoruri,
Sa-ti darui inima, sa jindui pasiune.

Dar nu uita, ca de iubit in viata asta mare,
Nu vei iubi vanatul sagetat, ci fiara libera de zale.