De-as fi stiut din timp ca n-are rost sa simt,
Ca iernile jilave si turbate-mbatranesc iubirea,
De-as fi stiut ca sufletul ti-e strimt,
Incoronat cu sloiuri care mint,
Te-as fi iubit la fel. Caci asta mi-e menirea:
Sa te invat. Sa te ridic. Sa-ti darui mantuirea.
De-as fi stiut ca vei calca-n picioare
Tot ce-am mai sfant. Tot ce-am mai cald. Tot ce-am mai bun.
De-as fi-nteles demult cum ca iubirea doare
Ca un desert. Ca o copilarie care moare,
Te-as fi iubit la fel, precum un om nebun
Ce maine va muri de-atatea vorbe care nu se spun.
De-as fi stiut, dar n-am stiut si nici nu voi mai sti,
Nici n-am sa vreau sa ma opresc vreodata
Din a dori, a astepta si a spera ca vei veni,
Calcandu-mi pragul sufletelor de copii.
Te voi iubi la fel, lumina mea in raze dulci scaldata,
Te voi iubi la fel, cu inima necenzurata.
