Hai sa-ti impletesc in priviri
dulci-albastre-suave amintiri,
sa-ti cant, sa-ti rad a fericire,
sa-ti conturez pe buze implinire.
Ti-e teama de-ai amorului fiori,
in care tot mustesti singuratati si zori,
inlantuind miracole si cast,
ce-ti izvorasc soptind a fast.
Imagineaza-ma in rauri si suvoaie argintii,
ce rar itesc in curcubeuri vii
si nori albastri de-armonie
pe un crampei de bucurie.
Ma iarta, dar, de mi-e atat de teama
sa nu patrund in efemera faima
de om-neom ce-si trage slab tristete
din scoarte acre si povete.
Mi-e frica si amar de suferinta,
a mea, a ta si-a lui, de nazuinta
si de blesteme aruncate in stihii,
de oful tau si-ale trecutului stafii.
Nu stiu sa-ti spun mai bine-acum
ce mult as vrea, cat timp, cat drum
de strabatut ar fi. Dar stiu ca mor
incet si lent de tine si de-al tau fior.
Nu ma pricep sa strig mai tare,
sa chem intregul cor de ingeri si chitare,
sa-ti spuna ei si sa-ti arunce-n zare
ghirlande stravezii de ganduri clare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu