Cultul disocierii

Dintre firele de iarba niciodata nu vor rasari diamante, la fel cum dintr-o dominatie conflictuala nu vor ramane prea multi lideri in picioare. Daca poti face o disociere prin asociere, atunci valoarea antonimica, strict legata de pretentiile Acadaemiei Romane, isi pierde sensul din punct de vedere filosofic, semantic si isi prinde inteleptii in flagrant delict.
Gloria lui Pa`agrio aduce cu sine asocierea, iar la inceputurile lumii, cand acesta si-a inzestrat discipolii cu prostie cat cuprinde, dar cu o robustete fizica demna de invidiat, nu s-a gandit catusi de putin la viitor sau la consecinte, inlaturand definitiv din ipoteza sa unicitatea fiecarui caracter.
Pa`agrio a fost un aliat perfect, a construit aliante perfecte. Supusii sai insa, in zarile obscure ale viitorului prezent, s-au lovit de boli si furii, singuratati si impotente care aduc orice orc normal in pragul nebuniei.

Castelul Innadril fusese sub asediu mai bine de 4-5 luni, or rosturile sale, care-l legau de semintia lui Pa`agrio erau periclitate. Neamul orcesc isi pierdea capacitatea de a intelege, odata cu ea si ratiunile unei vieti cursive. Stelele intunecate incetosau privirele warcryer-ilor, ei nu mai puteau citi viitorul, iar fara ei, overlorzii nu mai stiau sa faca aliante. Pa`agrio disparea lent din semintia lor, in timp ce Innadril, crezand ca infloreste, era din ce in ce mai innegurat. Isi mutasera ghilda in Aden, care avea o stralucire mult prea superficiala, arata precum un inel elfesc, pus pe manuta unui copilas de dwarf in timp ce spargea mithril ore in hrubele Moriei. Lumea se schimbase fara ca cineva sa simta acest lucru, iar vanturile lui Miazanoapte fluturau drapelele gresite pe meterezele celor care preuasera aceasta lume si-o adusesera la picioarele fiicei lui Shillien.
Razboaiele reci pustiisera clanurile marete ale vremurilor demult uitate, lorzii nesocoteau onoarea cavalerilor, corectitudinea si curatenia, intesand pe piepturile adeptilor decoratii si premii, aruncate precum niste artificii menite sa te orbeasca, pentru a nu vedea mocirla care zace sub cetatile altadata pline de fala.

Timp de 3 saptamani se trezea plina de sudoare din acelasi vis, cu mana gigantica a lui Shillien cel arogant, raspandind fulgere albastrui si dantele intunecate. ba chiar remarcase ca, intr-un din zile, isi uitase fisturile undeva in trecut, caci niciodata nu se gandise ca va trebui sa priveasca la lumea ei cum se prabuseste in poala celor care aruncasera blestemele si bolile asupra neamului ei, zambind siret si arborand un drapel alb intentiilor bune cu care le-au fost pavate spiritele.
Pe masura ce astepta sa-i rasara iarasi amulte pretioase din iarba acum uscata, avea sa realizeze ca Pa`agrio traia in fiecare din ei... dar ca nu Lui ii statea in putere sa se trezeasca, ci lor... aducandu-si aminte de onoare, demnitate si consideratie.