In momentul in care privesti intr-un orb, trebuie sa fii incredintat ca ceea ce faci este departe de limitele discretiei. Elfii nu se prea uita in orb-uri, ei au lumea lor precum un club privat cu circuit inchis, lume in care interactioneaza, iubesc, adora, domina si sunt dominati, accepta si trec cu vederea, chiar daca aceste lucruri sunt total invizibile pentru lumea superficiala a oamenilor.
Elfii nu au nume, nu au nevoie de nume, ei se simt, isi intuiesc dorintele si-si daruiesc candoarea. Statutul de elder ii invata ce este daruirea, onoarea si detasarea. Uimirea pe care o traiesc pana atunci in ceea ce-i priveste pe oameni si firile lor duale inceteaza. Nu au puterea sa urasca... ci doar sa iubeasca si sa ierte.
Oamenii sunt tineri, nu stiu a cerceta in suflete, nu stiu a iubi cu mintea si cu sufletul. Ei iubesc cu trupul si cu varful degetelor, crezand ca senzatiile incep in varful limbii si se termina odata cu mainile. Oamenii mint, cu ochi frumosi care nu stiu sa fie oglinzi... oamenilor nu le prea plac elderii, caci ei sunt oglinzi crude ale interiorului, nu-ti arata niciodata ce vrei sa vezi, ci exact ceea ce nu vrei sa vezi din tine. Exista poate un neam binecuvantat cu viata lunga, de vita nobila, veche, care mai stie despre caile legilor din vechime. Si ei sunt oglinzi, dar sunt atat de rari, caci doua oglinzi puse fata in fata te duc intr-o multitudine de posibilitati.
Tu ce esti? Elf sau om-oglinda? Eu sunt elf... tie ti-e frica sa te uiti la mine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu