Anost mi-a fost sa merg alene
In parc sa te astept, la banca noastra,
Sub bolta razvratirilor obscene,
Nascute-n inima albastra.
Anost imi este sa alerg prin viata,
Cu zilnice si triviale ocupatii,
Ce-si striga numele banal in dimineata
Si-mi umplu timpul gol cu aberatii.
Anost imi e sa pierd atata timp,
Gustand cotidianul infernal,
Sa tropai surd ca un Sisif pe-Olimp,
Sa ma ingrop in martirism fenomenal.
Dar oare ce n-o fi anost,
In lumea asta innecata-n fals?
O clipa de iubire-n zi de post,
Doua margaritare ce danseaza vals?
Nu stiu sa spun, nu stiu sa simt acum,
Nici sa innot nu pot in fluviul pelin.
M-am cam pierdut in departari de scrum,
M-am scufundat in valuri de venin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu