Ti-am spus mereu acelasi vers,
Desprins abrupt din valul sters.
Ti-l scriu din nou in raze reci
Si-n stropi de roua pe poteci.
Un demizeu in cer de-as fi,
Miracole as naste-n zi
Si-n noapte-as tese-acelasi vers,
Cu roua rece-n suflet sters.
Si numai daca as fi putut,
Decenii-n timp sa fi scazut.
Acum ma prabusesc in noi,
Abisuri dulci si de nevoi.
Te rog sa ma omori cu tine,
Cu inima si tu in mine.
Si inainte sa te duci,
Sa ne transformi in dulci naluci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu