Intr-o toamna insorita,
Pe o margine de drum,
Stau la barfa mesterita,
Peste trei gramezi de scrum,
Doua buburuze hoate,
La un colt de casa noua,
Clevetind ca doua cate,
Printre picaturi de roua.
Caci centaurul cel falnic
Ar fi luat o scurtatura,
Pe un drum atat e jalnic
Si-a iesit o-ncurcatura!
Cum ca doamna din harem,
Nu mai este prima doamna,
Varsta ei, ca un blestem,
Luandu-i laurii din toamna.
Si, saraca, lesinase,
De iubire si durere,
In momentul cand aflase,
Cat fusese de muiere,
Pentru ca inlacrimase,
Bietul, falnicul arcas,
Fruntea i-o ingandurase,
Inutil si mintenas.
Si-uite-asa centaurul
A fugit din calea doamnei,
Parasind tezaurul,
Peste trupul copt al toamnei.
Doamnelor cu indoiala,
Pus-adanc in sfat de seara,
Ignoranta nu omoara,
Ci-ndulceste viat-amara.
Iar cand nu aveti raspunsuri,
Sau ravase de iubire,
Nu mai coaceti dedesubturi,
Ca-i mai bine-n amagire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu