Lectia neputintei

Se lasa seara-n vaile iubirii
Nimic nu vad de apele sarate,
Se lasa seara-n dormitorul fericirii
Si nu adorm in prispa, pe-nserate.

Am zabovit acum vreo doua veacuri
Pe-o insula-mpletita din comori,
Zarindu-te agale printre lacuri
De catifea, plutind alene printre nori.

Am discutat cu un sultan stravechi
Sa mut doi munti si patru ape cristaline
Si le-am mutat cu soapta-ti in urechi,
Si cerul rasturnat-am in privirile-ti senine,

Un rau frumos ai fost,in drumul tau.
Nu te-am oprit, n-ai zabovit decat o clipa
Atunci cand, dragul meu, erai doar un parau
Cu suflet cald ce-amorul infiripa,

Asa-i de mult de-atunci si pana acum,
Nu stiu dac-am murit sau vie nu-s.
Doar vantul bate pe acest pian antum
Iar muzica nu-i muzica-n apus.

Iar mainile de-mi misc usor pe clape,
Nu am cerneala sa-ti mai cant din soare,
Iar ingerii nu vor sa ma mai scape
De prin aceste hauri pline de ninsoare.

Iar rostul de mi-l fac in fiecare ora,
Nu-i rost. E numa` algoritmul unei lumi
In care joc de una singura-ntr-o hora,
In care urc mereu aceleasi culmi.

E cruda tare vesnicia fara tine,
Astept sa mori vreo doua vieti jumate
Sa cresti putin, apoi sa vii la mine,
Precum o raza care prin furtuni razbate.