Pe marginile timpului pierdut
Sunt doar gradini in care ne plimbam,
Pe banca viselor cand ne-asezam,
Se scriu povesti pe frunzele de nuc.
Nu vreau sa pleci, nu vrei sa stai,
Nu reusesc sa inteleg ce vise-mbraci,
Nici ce dorinte tainice incalci,
Doar ca sa ma alinti in al iubirii strai.
Sunt doar un prunc in viata ta,
Si altceva-nafara de iubire nu stiu,
Iar viata-i o trasura fara vizitiu,
Ce ma transforma-n glie insetata.
Te rog, ma tine strans si ma omoara
Cu un sarut, ba nu! Cu doua si putin.
Cu ochii buni si suflet in satin,
Ramai sa-mi fi tot tusu-n calimara.
Te rog, revino cum ai fost cand ma iubeai,
Nu stiu cum sa mai spun ce am de spus,
Nu stiu de-ar trebui sa ma opresc intr-un apus
De vorbe moi si orizont pe care il credeai.
Te rog, saruta-ma ca si cum maine n-ar mai fi,
Te rog, nu ma trimite in pustiul vietii.
Te rog, vino din nou in roua diminetii,
Sa-mi dai un rost al zilelor ce vor veni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu