Vis de iarna

Am fost astazi dupa dealuri
Sa-ti aduc un strop de soare,
N-am gasit decat balauri
Si a iernii aspra boare.

Am plecat catre fantana
Sa-ti culeg trei crizanteme,
Trei rubine mari ce-aduna
Tot amorul din catrene.

Am adus cu mine-o zana
Sa-ti alunece pe frunte,
Sa-ti insiruie-n cununa
Vise bune de pe munte.

Somn usor, crai de poveste,
Bolta sa-ti sarute gura,
Iar in noaptea de pe creste,
Sa-ti gaseasca partitura.

Iubeste!

Iubeste-ma, trestie cu ochi de smarald,
In luncile anilor ce curg sub ferestre,
Claditi doar din lacrimi pe trupul tau cald,
Rupand uneori prezentul ce este.

Iubeste-ma azi, iubeste-ma maine
Si-n maini plamadeste-mi un suflet de foc
Si pune-l pe-acesta acasa la tine,
In vreme de vrajba sa-ti poarte noroc.

Iubeste si-atat, cufunda-te-n lacrimi,
Iar pieptul sa-ti simti ca o rana deschisa
De dulce durere si aprige patimi,
De nopti si de zile si ochi de gheisa.

Iubeste! Atat cat timp mai ramane, iubeste!
Ilogic, iubeste si-atat, in vis si in viata,
Caci maine tacerea in ger contopeste,
Iar moartea-ti ingroapa placerea in ceata.

Do Not Stand at My Grave and Weep

by Mary Elizabeth Frye

Do not stand at my grave and weep,
I am not there; I do not sleep.
I am a thousand winds that blow,
I am the diamond glints on snow,
I am the sun on ripened grain,
I am the gentle autumn rain.
When you awaken in the morning’s hush
I am the swift uplifting rush
Of quiet birds in circling flight.
I am the soft star-shine at night.
Do not stand at my grave and cry,
I am not there; I did not die

Mirajul unui rost de viata

Pe marginile timpului pierdut
Sunt doar gradini in care ne plimbam,
Pe banca viselor cand ne-asezam,
Se scriu povesti pe frunzele de nuc.

Nu vreau sa pleci, nu vrei sa stai,
Nu reusesc sa inteleg ce vise-mbraci,
Nici ce dorinte tainice incalci,
Doar ca sa ma alinti in al iubirii strai.

Sunt doar un prunc in viata ta,
Si altceva-nafara de iubire nu stiu,
Iar viata-i o trasura fara vizitiu,
Ce ma transforma-n glie insetata.

Te rog, ma tine strans si ma omoara
Cu un sarut, ba nu! Cu doua si putin.
Cu ochii buni si suflet in satin,
Ramai sa-mi fi tot tusu-n calimara.

Te rog, revino cum ai fost cand ma iubeai,
Nu stiu cum sa mai spun ce am de spus,
Nu stiu de-ar trebui sa ma opresc intr-un apus
De vorbe moi si orizont pe care il credeai.

Te rog, saruta-ma ca si cum maine n-ar mai fi,
Te rog, nu ma trimite in pustiul vietii.
Te rog, vino din nou in roua diminetii,
Sa-mi dai un rost al zilelor ce vor veni.

Prezentul cadanei

Ieri aflat-am ca, daca ma opresc din zbor,
Lesina brusc un camion plin de iluzii,
Satirele incep sa-si suga din perfuzii,
Iar soarele apune dupa vise care mor.

In timp ce gravitatea incercam s-o contrazic,
M-au podidit iubirile retarde si uitate,
De-atatea interdictii si singuratate,
Atat de multe nopti de-a caror soapta ma impiedic.

Nu cred ca stiu ce-mi va aduce praful,
Nici gustul lui nu spun ca am ajuns sa il cunosc,
Desi ma-neaca omul, ce-l simt in vis de mosc,
In vise si migrene ce-mi daruie taraful.

Azi am aflat cum e cand al cuiva nu vei mai fi,
Pustiul neapartenetei la ilogic,
Plictisul unei vieti in sensul cronologic,
Cladit pe ignorarea zambetelor de copii.

Si moarta e stafia celor mari iubiri terestre,
De dragul ratiunilor ce leaga universul
Si-a normelor ce trebuie sa construiasca versul
Realitatilor nascute-n suflete rupestre.