Revedere

Plouat-au lacrimi multe, mute,
Din ochii orbi de-asa iubire.
Si-a nins cu aripi frante si-ascutite,
Peste carari, in cimitire.

Trezeste-ma cand vrei sa ma saruti,
Si-am sa m-asez pe un mormant
Cu crini din mortaciuni nascuti,
Ca sa primesc al tau cuvant.

Nu stiu de-am sa astept o vesnicie,
Strigoi sunt eu, asa am fost o viata.
Iubesc, urasc, respir in agonie,
Creez, distrug, ador cu sufletul de gheata.

Nu stiu a spune cum, sau cat de mult,
Nu stiu sa fac, sa chem, sa zbier,
Dar stiu ca vreau, doresc, ascult,
Implor, ma rog, sau sufar in eter.

Te rog, ba nu, implor nu stiu sa ce,
Dar nu pleca din nou, sau pleaca!
Ba stai, dar nu prea mult, amice.
Amice, stai! Dorinta ca sa-mi treaca.

Dorinta e? Sau doar tagada si pacat?
Ia spune-mi tu, ce e in mintea mea?
Trecutul sec, ce huiduie stacat,
Sau soare crud ce rade-n zeflemea?

Precar mi-e totul si-usor penibil,
Sa iti vorbesc doar, si atat.
Mi-e frica sa observ ce e lizibil.
Si ma opresc sperand ca e mai mult.

Mi-e versul sur, mi-e sunetul sinistru,
Nu cred ca sunt cuvinte ca sa-ti spun,
Si nu mai stiu decat s-articulez buiestru
Si-n rime usor-comerciale sa apun.