Rosé Cabernet

by Kork & Arwen

Ce răcoroasă-mprăştiere, ce taninos dezastru,
A mia oară, în mii de clipe mă întind,
Să picur rouă, neted şi sihastru.
De cupa-ţi rece mă desprind.

Mă guşti şi-ţi spun de lumea-ntreagă,
De vieţi trăite-n vis, cu har,
Şi sub privirea-ţi, cu arome pline,
Cobor şi mă ridic, în dar.

Pro-Cabernet

In samburi aromati de mure,
mi te inchizi in gusturi fine
si-apoi desfaci in picuri dure
istorii vechi din lente rime.

De cai si cavaleri ce-odata,
cu numele si-onoarea lor,
au aparat imparatia cufundata
in bezna deziluziilor.

Mai sorb din cupa amaruie-seaca,
privind far` de speranta-n vis
la ore ce in timp se-mpaca
in valuri seci de paradis.

Din umbre Cezari mi se-arata,
purtandu-si sclavii gali in urma,
intrand in Roma re-nviata
de vin in valuri peste plebea-turma.

Ridic doar ochii din cristaluri,
ca sa zaresc pe margini dure,
un strugure si ganduri tulburi,
ce mintile vor ca sa-ti fure.

Sa nu mai vezi dragonul care,
pierdut departe in trecuturi,
si-a innecat a lui onoare-n
contemporane imprumuturi.

Mai sorb si sorb din nou din paharul plin,
caci doar prezentul il zaresc in fata.
Pana si Bahus se trezeste in venin,
In crudul adevar al prezentului-paiata.

Stelara

by Kork & Arwen

Atât de însorit…
Lumina-mi rece.
Şi raza-mi transparentă a albit.
Şi nimeni nu îşi mai fereşte ochii
De-a mea privire:
Fereastră nu-i, căci sufletul e ponosit.

Şi dacă-ar fi chiar totul
Presărat cu stele,
Nici una nu m-ar recunoaşte,
legat aici, cu ale tale
Trei inele
călite-n aştri de candele.

Şi iată-mă ajuns,
Un soare gol de patimă,
de gânduri pe ascuns,
de fiecare umbră creată pe pământ,
O clopoţire scurtă,
În tonuri de mormânt.

Doar urmele-mi desculţe mai măsoară,
Din când în când,
Al galaxiei diametru,
Şi văd de-atâtea ori că nu e,
De străbătut,
Mai mult de-un metru.

Lumina-ti este rece,
pierduta printre ani,
contururi iti petrece,
pe chipul stelei clare,
ce-n farmec de sultani
iti canta-n vers tiran.

De maine dimineata
rasari tu, soare-n-frunze!
Ridica-te din ceata
si da-mi lumina dulce,
c-asa te stiu din panze,
pictate peste ani.

Reda-mi lumina calda
a cerului de vara,
or amintirea dalba
din stratul de zapada.
Da-mi flori de primvara
timid cuprinse in lentila-ti clara.

Si timpul ti-e aproape,
iar metrul ti-este sfetnic,
la ceas tarziu in noapte.
Nu-ti mai feri privirea
de ce te inconjoara,
ci infloreste-ti firea.

Nimic din ce exista,
ce-a fost sau ce va fi,
nu-ti va fi sters pasii.
Desi, cu mina trista
si lacrimi din batista,
iti numara ocnasii.

Un intelept, odata,
a spus in versul sau,
ca tot frumosul vesel
sau trist in apogeu,
va dainui in veacuri,
peren, ca Dumnezeu.

(“So long as men can breathe or eyes can see,
So long lives this, and this gives life to thee.” – Sonet 18 – William Shakespeare)

Antică

by Kork & Arwen

Rupestră-mi floarea sufletului.
De pânză, vîntu-n zori.
Bizonul rece-al peretelui de stâncă,
Aflatu-l-am pe patu-mi de fiori.

Cu sunet lin, de apă dintr-o luncă,
Ce susură într-una-n ritm divin,
Mă-mpunge el în pieptu-mi gol de suflu
Ca să-mi atingă inima ascunsă-n iz de crin.

Dormit-am eu aici de multa vreme?
Sau doar am atipit atat cat sa mai cresc doi crini?
Si-am tot visat dulci soapte-n adieri perene,
Dar ochii i-am deschis intre ciulini.

Acum sunt singur, eu si campul sur,
Ce primavara cruda o asteapta printre cruci.
Si-apoi sa vina vara calda-n lanuri fara de cusur,
Sa-mi zugraveasca amintiri amare-n cuib de cuci.