Rapsodia tristilor

Au cazut de dimineata,
Peste ganduri mucede,
Lacrimile reci din ceata
Cu catuse rancede.

Si copacii se apleaca
Sub povara gandului,
Ca trecutul se imbraca
In straiul absurdului.

Gandurile vin precare,
Cu iubiri de-o noapte,
Fara pic de alinare,
Fara miere-n soapte.

Noptile mi-aduc pieirea
Inimii si-a dragostei,
Nascocind doar amintirea
Unei lumi ridicole.

Soartele isi tes in taina
Intrigile-n zambete,
Ca s-aduca la lumina
Adevar in plansete.

Numai inima mea, proasta!
Grinzile le spanzura,
Ca s-a catarat pe creasta
Celor care cenzura.

Iar acum tot galopeaza,
In catrene subrede,
Tropaind pe antifraza,
Lungi cuvinte umede.

Ceturile te ingroapa,
Menestrel de plansete!
Iar poverile-ti inneaca,
Lacrimile-n rasete.

La final doar nebunia
Te salveaza-n bocete.
Daruindu-ti simfonia
Unei vieti in lacrime.

Paiata

Nu am stiut nicand ca sa implor,
Iar zeii buni s-au ingrijit de mine,
Si drept rasplata renascuta din rusine
Mi-au dat aceasta inima de cascador.

In raze reci m-arunc fara sa-mi pese,
De-a dura ma pot da pentru oricine,
Prin foc si para-as trece pentru lume,
Prin taine-obscure sau prin nobile excese.

De vrei sa razi, sau sa zambesti pentru o clipa,
Ai nimerit la negustorul potrivit!
Asterne-ti pe taraba suflul obosit,
Ca de umor si zambete sa ne-mbatam in pripa.

Si n-am stiut sa lupt decat cu altii-n viata,
Am invatat doar sa respir iluzii,
Sa le transform in droguri si perfuzii,
Ce-n visuri puerile, efemere se agata.

Azi in genunchi iti cad, Stapane,
M-ai invatat cum sa implor spre ceruri,
Sa plang si sa-mi doresc amoruri,
Sa-ti darui inima, sa jindui pasiune.

Dar nu uita, ca de iubit in viata asta mare,
Nu vei iubi vanatul sagetat, ci fiara libera de zale.

In amintirea lui

Adu-mi aminte sa-ti cant in fiecare seara
Un imn marunt ce te nedreptateste,
Sa-mbin culorile iambic intr-o vara,
Sa pot sa cant un soare ce-asfinteste.

Adu-mi aminte sa veghez in noapte,
Cand mintea-mi umbla de nebuna printre stele,
Sa-ti construiesc un monument din soapte
Calde, reci, contraste-n sute de cismele.

Adu-mi aminte mai pe seara, sa-ti visez
Ca n-ai sa mori in sumbra vesnicie.
Vei dainui in fiecare vers pe care-asez
A timpului amprenta-n sihastrie.