Sensul meu

Trecut-a ceva timp pe strada asta

Pe care ploua de aproape-un an.

Si m-am obisnuit sa stau la geam

Si mintile sa-mi scald intr-o napasta.

Asa cum simt, doar moartea o astept,

Sa vina-n curte si sa planga,

Apoi, in prispa, lacrime sa stranga

Si sa-mi asterne un buchet pe piept.

Si nu mai mor si nici n-adorm in noapte,

Iar zilele ce trec sunt bete si drogate.

Si zac in colt de suburbii cu sale expirate,

Pierzandu-mi ratiunile prin vise si prin soapte.

Indiferent ce fac raman la fel de treaza

Si-adanc infpita in realitatea crunta

Si nu mai mor!!! Depresiile canta

Dansand in fraze ce ma anuleaza.

Oda de noapte

As vrea sa-ti pun atatea vise-n palma,
Cam cate stele cerul naste-n marea calma,
Cam cate raze numara un soare,
Cam cate vise-aduce vantul intr-o boare.

As vrea sa-ti cant in versurile mele,
Eternitatea dulce-a clipelor perene,
Iubirea prinsa-n mreaja unei soapte
Si luna de clestar din fiecare noapte.

Iar randurile care-mi curg din calimara
Sa-ti fie inimi bune-n fiecare seara.
Iar acul meu cu praf de stele
Sa-ti coasa vise calde-n ore grele.

Apus de soare

De-as fi stiut din timp ca n-are rost sa simt,
Ca iernile jilave si turbate-mbatranesc iubirea,
De-as fi stiut ca sufletul ti-e strimt,
Incoronat cu sloiuri care mint,
Te-as fi iubit la fel. Caci asta mi-e menirea:
Sa te invat. Sa te ridic. Sa-ti darui mantuirea.

De-as fi stiut ca vei calca-n picioare
Tot ce-am mai sfant. Tot ce-am mai cald. Tot ce-am mai bun.
De-as fi-nteles demult cum ca iubirea doare
Ca un desert. Ca o copilarie care moare,
Te-as fi iubit la fel, precum un om nebun
Ce maine va muri de-atatea vorbe care nu se spun.

De-as fi stiut, dar n-am stiut si nici nu voi mai sti,
Nici n-am sa vreau sa ma opresc vreodata
Din a dori, a astepta si a spera ca vei veni,
Calcandu-mi pragul sufletelor de copii.
Te voi iubi la fel, lumina mea in raze dulci scaldata,
Te voi iubi la fel, cu inima necenzurata.